Tocmai terminasem de scris un articol unde vorbeam, printre altele, despre numărul mic de teatre din Capitală, cînd - iată una dintre coincidenţele acelea care îi plac domnului Radu Cosaşu -, răscolind prin teancul de afişe, caiete-program etc. adunate de la spectacolele văzute în ultima vreme, îmi pică sub ochi un fel de gazetă în patru pagini etalînd, sub frontispiciul oarecum derutant "Teatru elveţian", un titlu, ca să zic aşa, apropontic: "ARCA, un nou spaţiu teatral independent". Era "materialul promoţional" căpătat la reprezentaţia cu Top Dogs (Şomeri de lux) de Urs Widmer, una dintre cele mai recente producţii bucureştene. Şi cea dintîi producţie - premieră pe ţară - a celui mai proaspăt teatru bucureştean. Avem, prin urmare, încă o scenă. Şi - lucru şi mai important - încă o scenă independentă, căci noul teatru funcţionează, am impresia, după principiile unei cooperative teatrale. Termenul nu conţine nici o nuanţă peiorativă; este vorba despre o formă de organizare foarte răspîndită în lume, în Europa, oricum, italienii fiind adevăraţi specialişti în domeniu. Adică, participanţii la proiect pun banii laolaltă (banii lor de-acasă, plus ce mai pot aduna de la sponsori) şi, după ce achită toate datoriile, împart între ei ceea ce rămîne. Dacă mai rămîne... Deocamdată, acestea sînt însă pure supoziţii, deoarece despre Arca - numele e bine ales: scurt, sonor şi bogat în conotaţii - nu am putut afla nimic precis. La conferinţa de presă (dacă o fi fost vreuna, jur că nu mai ţin minte) nu am ajuns, la faţa locului nu am găsit alte "docomente" în afară de pomenita gazetuţă, iar "materialul" pe care o jună teatroloagă entuziastă din echipă a promis că mi-l trimite chiar după spectacol, prin e-mail, nu a sosit nici pînă în ziua de azi. Am încercat să descifrez arcanele Arcăi din cele patru pagini care conţin, în afară de pasionante date despre teatrul elveţian (ma