Asemenea altor categorii jurnalistice, pastila de Crăciun va împlini foarte curînd 15 ani de nouă utilizare. La început, ea marca bucuria suprimării unui tabu. Grozav părea simplul fapt că evenimentul religios îşi poate regăsi dimensiunea publică. Au urmat reflecţiile critice pe seama ritualismului (am fi creştini doar cu gura) sau a capitalismului (vinovat de sufocarea tainei într-un corset mercantil). Ni s-a amintit că apusenii exaltă Naşterea, în vreme ce Răsăritul privilegiază misterul Învierii. Dar ce nu ne-a fost dat să citim? Parafraze ale referatului evanghelic, speculaţii la intersecţia timpului cu eternitatea, poeme despre triumful smereniei & omagii ale copilăriei la care, o dată pe an, se cuvine să ne întoarcem... Am obţinut lămuriri astrologice despre steaua Magilor, ni s-a explicat simbolismul darurilor, am fost introduşi în genealogia Mîntuitorului şi nici de rezumatul teoriilor protestante cu privire la rudele Sale după trup n-am putut scăpa... Stilistica fenomenului a prilejuit felurite întruchipări. Am asistat la exerciţii de avînt misionar, ieşiri sentimentale şi digresiuni folclorice menite să actualizeze prezenţa Crăciunului în imaginarul nostru colectiv. Am regăsit firescul sărbătorii. Ceea ce, foarte sincer, nu poate decît să mă bucure. Mai slab mă bucură ce zăresc în culisele acestui festival retoric. Şi asta nu pentru că reversul decorului ar fi gol, ci pentru că el continuă să se sprijine pe un suport ambiguu. Strada e ocupată cu felicitări artizanale care, nu peste multă vreme, vor fi oricum lichidate de gigantul Hallmark. Solidaritatea dintre noi scîrţîie festiv, în tradiţia pomenilor orientale: arunci un ban la ieşirea din biserică şi te-ai pus bine Acolo-Sus. Obiceiul strămoşesc se destramă între maneaua vînătorească şi scrobita ofertă madrigală, cu urmarea că - orăşeni fiind - nu mai avem parte de colinde autentice... Orice s-ar