Dupa trei zile in care cursul euro a scazut cu 664 de lei, ieri acesta a luat o noua directie, in sus. La baza acestei cresteri a stat probabil o majorare a cererii importatorilor, dupa ce in zilele precedente cele care au tras cursul in jos au fost bancile, avand in vedere ca, totusi, oferta a fost mai mica decat cererea.
Astfel cursul euro a crescut de
la 38.046 la 38.174 lei, indepartandu-se astfel de riscul de a scadea sub pragul de 38.000 lei, in timp ce pe pietele internationale moneda unica atingea un nou maxim istoric.
Dolarul a coborat modest, de la 28.406 la 28.386 lei. Daca evolutiile de pe pietele internationale se vor mentine, este posibil ca moneda americana sa scada si astazi.
Asa cum aratam, euro a atins ieri un nou record: 1,3484 dolari, fata de 1,3469 dolari, in data de 7 decembrie. Pe tot parcursul zilei moneda unica s-a mentinut peste pragul de 1,34 dolari, dupa ce minimul de pe pietele asiatice fusese de 1,3384 dolari. Cresterea euro s-a datorat publicarii unor date privind economia americana care au nemultumit investitorii. Cresterea consumului casnic american a inregistrat o incetinire in noiembrie, in timp ce numarul cererilor de somaj saptamanale a crescut cu 17.000, la 333.000. Dupa trei zile in care cursul euro a scazut cu 664 de lei, ieri acesta a luat o noua directie, in sus. La baza acestei cresteri a stat probabil o majorare a cererii importatorilor, dupa ce in zilele precedente cele care au tras cursul in jos au fost bancile, avand in vedere ca, totusi, oferta a fost mai mica decat cererea.
Astfel cursul euro a crescut de
la 38.046 la 38.174 lei, indepartandu-se astfel de riscul de a scadea sub pragul de 38.000 lei, in timp ce pe pietele internationale moneda unica atingea un nou maxim istoric.
Dolarul a coborat modest, de la 28.406 la 28.386 lei. Daca evolutiile de pe pietele internationale