O stranie amnezie modernista ne face sa uitam ca politica nu inseamna altceva decat realizarea celui mai mare Bine in Cetate. De 2500 de ani incoace nu s-a scris nimic mai profund despre politica decat au gandit Platon si Aristotel. Istoria contemporana este dominata de mentalitatea modei, de ideea ca trebuie sa fii la pas cu tot ceea ce este mai nou, de la imbracaminte la descoperirile tehnologice.

Sunt de acord ca un model nou de computer sau de telefon mobil iti poate usura viata, dupa cum medicamente minune pot combate boli dintre cele aparent nevindecabile, dar sunt anumite repere morale, politice, culturale, teologice care nu sunt afectate de scurgerea timpului. Dimpotriva, aceste repere sunt tot mai valoroase pe masura ce trece timpul. Nu cred ca s-a mai scris sau se va mai scrie vreodata vreo carte religioasa si etica mai valoroasa decat Biblia. Iisus Hristos nu se va demoda niciodata, indiferent cate noi secte, culte, biserici si religii s-ar inventa. Revolutia morala, spirituala si religioasa a crestinismului nu inceteaza de a-si face efectul. Tot asa, in politica nu exista o gandire superioara reperelor fixate de filosofia greaca, in particular de Socrate, Platon si Aristotel. Unul dintre cei mai importanti autori din logica simbolica a secolului al Xx-lea, Alfred North Whitehead, coautor impreuna cu Bertrand Russell al celebrei Principia Mathematica, dar si creatorul uneia dintre cele mai provocatoare teorii filosofice, scria ca toata istoria filosofiei nu reprezinta decat "note de subsol (footnotes) la Platon". Afirmatia nu este exacta, dar este adevarata (distinctia asta am invatat-o acum vreo 20 de ani, la Paltinis, de la Constantin Noica, un alt admirator si comentator al lui Platon). In filosofia politica a lui Platon, care a fost continuata de catre Aristotel, politica si etica sunt unul si acelasi lucru. Politica este supremul bine, pen