Nadia apare în de-acum celebrul Jurnal al lui Mihail Sebastian de trei ori. E iubita despre care nu ştim aproape nimic, iubita fantomatică, pe care el a pierdut-o şi pe care o regăseşte doar în vis. Fata, cu mulţi ani mai tînără, a existat cu adevărat în Bucureştii anului 1940. A apărut în viaţa lui intempestiv, cu voinţa unei liceene de 15-16 ani, ce găseşte calea cea mai ciudată spre a-i fi prezentată: prin Leny Caler, marea, adulata actriţă, fosta iubită a lui Mihail Sebastian. Dar Nadia nu are de unde să ştie Ťamănuntulť acesta din biografia celor doi. îl va afla, mult mai târziu, după ce Jurnalul va fi fost publicat. La 6 iulie 1940, Nadia îi scrie prima ei scrisoare, păstrată de expeditoare prin cine ştie ce întîmplare, singura din multele trimise. La care primeşte, după oarecare aşteptare, un improbabil, nesperat răspuns de la autorul admirat. O lună de toamnă, nu mai mult, apucaseră să se vadă, să se întîlnească, el, autorul consacrat al literaturii române, omul hăituit, ea, tînăra îndrăgostită de o ficţiune şi, finalmente, de autorul ficţiunii, cu adevărat. O lună doar, fiindcă familia Nadiei părăseşte ţara pentru totdeauna, la hotărîrea tatei care lucra pentru o societate americană. Se îndreaptă tustrei, tatăl, mama şi Nadia, spre Statele Unite, ocolind tot pămîntul, prin Istanbul, Bagdad, Bombay spre New York. Scrisorile pleacă şi vin, în plin război, spre şi dinspre aceste adrese tot mai îndepărtate. E o corespondenţă ce se întinde pe durata unui an de zile, din care tot ce a trimis N. s-a pierdut - cu singura excepţie a primului, stîngaci-adolescentin, mesaj. Scrisorile lui însă au ajuns, unele. Iar cîte au ajuns se află mai jos, restituite toate spre publicare României literare: Se întorc astfel la Bucureşti, după mulţi, mulţi ani, purtate de pe un continent pe altul. Altele însă s-au rătăcit cu totul în oraşele din care Nadia plecase doar de o zi,