E incredibil de amuzant faptul că, în zilele noastre, filmele de artă încearcă să se deghizeze în comerciale. Să luăm ca exemplu Fata cu cercel de perlă, o excelentă noutate DVD şi video. Imaginea de pe copertă îi prezintă pe protagonişti foarte aproape, într-o ipostază senzuală, de altfel inexistentă în film; explicaţia, tot de pe copertă, ne informează că "frumuseţea inspiră obsesie". Vezi lungmetrajul şi rămâi cu întrebarea pe buze: care obsesie?! Iar cireaşa de pe tort apare în momentul când producătorul se hazardează să califice filmul drept thriller domestic, acesta fiind cvasi-vid la capitolul tensiune. Ba mai mult, are o "viteză" narativă garantată să adoarmă un spectator de blockbusteruri în maximum cinsprezece minute. Paradoxul e că deghizarea filmului reflectă schimbarea de statut a picturii omonime: lungmetrajul sugerează că tabloul, privit acum ca o operă de artă, trebuia iniţial să servească unor scopuri relativ pornografice.

Ca să clarific acest aspect care pare cel puţin bizar, mă văd nevoită să urmez firul poveştii: Griet (Scarlett Johansson) se angajează ca servitoare în casa lui Vermeer (Colin Firth). Acesta, flatat de aerul de reverenţă al fetei, dar şi interesat de observaţiile ei privind culorile, o ia ca asistentă în prepararea acestora şi apoi ca model. Tabloul îi e comandat de patronul său, Van Ruijven (Tom Wilkinson), un bătrân desfrânat care vrea şi pictura, şi subiectul ei - Griet scapă cu greu de viol. Deşi ajutat să picteze în ascuns de soacra manipulatoare (managerul familiei), Vermeer e "prins" de soţia sa, perpetuu însărcinată şi bănuitoare, care insistă să vadă tabloul şi exclamă "E obscen!" în faţa lui. Asocierea dintre artă şi pornografie, sugerată de film, s-a mai făcut, celebru pentru ea fiind John Berger şi a sa carte Moduri de a privi. El porneşte de la distincţia dintre goliciune şi nud, afirmând următoarele: