Răspunsurile scriitorilor la anchetele organizate de revistele literare cu prilejul sărbătorilor de iarnă în perioada realismului socialist n-au nimic vesel şi fantezist. Seamănă mai curând cu rapoartele de activitate şi planurile de producţie (model obligatoriu pentru stilistica discursului public în epocă). Invitaţi să participe la un joc rezervat cândva vedetelor, scriitorii descoperă că sunt, de fapt, chemaţi la ordine asemenea unor salariaţi şi obligaţi să anunţe în termeni precişi cu ce anume vor contribui la buna funcţionare a propagandei comuniste. Nici unul nu îndrăzneşte să declare, teribilist, că în anul care urmează nu are chef să scrie şi că vrea doar să citească, să călătorească sau să viseze. Toţi adoptă un ton grav şi folosesc cuvinte ca "muncă", "străduinţă", "datorie", "activitate", străine de bucuria scrisului şi gratuitatea literaturii.

Nu este mai puţin adevărat că participanţii la anchete sunt recrutaţi dintre partizanii declaraţi ai regimului şi că de multe ori ei au iniţiativa obedienţei, venind cu un zel grotesc în întâmpinarea aşteptărilor autorităţilor comuniste. Scriitorii răzvrătiţi sau inaderenţi structural la noul mod de viaţă se află în această perioadă în închisori şi sunt supuşi unor anchete de cu totul alt fel, care se soldează cu unghii smulse şi feţe pline de sânge.

Răspunsurile răsfăţaţilor regimului la anchetele revistelor literare provoacă, recitite azi, nu compătimirea, ci dezgustul. Unele dintre ele se remarcă totuşi printr-un umor involuntar, care ne poate face să ne amuzăm. Mihail Bulgakov satirizează, în Maestrul şi Margareta, atribuirea unor concedii de creaţie proporţionale cu mărimea textelor care urmează fie scrise: o săptămână pentru un poem, o lună pentru o nuvelă, un an pentru un roman. Într-o situaţie la fel de comică se află scriitorii români care, în vremea secerei şi ciocanului, vo