Deschideam uşile grele, căptuşite cu oglinzi adînci, limpezi, de cuarţ regal, mai păstrînd încă imaginile tale dragi, strîmbăturile copilăroase, spăimoase, gingaş-hidoase, de spînzurată, de înecată, de împuşcată-n jugulară... după cum îţi trăsnea să mimezi... cu mişcările mici, migăloase, cu care îţi prăfuiai atentă genele în pulberi fine de marmeladă solidificată, cu care îţi accentuai pînă la halucinaţie sprîncenele, folosind creioane lungi, senzual-dermatografice, apropiindu-ţi mult faţa infantil-muierească de cea geamănă, virtuală, îndoindu-te graţios, scoţînd caraghioasă (mă pîndeai să observi dacă mă uit! )... reliefînd în aerul pofticios al încăperii fundul orgolios... suprafeţe lucinde reflectînd la infinit, victorios, obsedant... ochii mari, verzi, rotitori, cu sclerele opace, albe, bombate... căutam în dulapurile rămase rufăria ta intim-somptuoasă...sau minuscul-deocheată... părăsită, abandonată curiozităţilor mele hapsîne de bărbat singur acum... Mereu mă temeam să nu pleci de tot... Şi era o bucurie acută, dureroasă, o fericire înăbuşitoare, cînd înţelegeam că o să revii, măcar pentru a-ţi lua o bluză înflorindu-ţi buricul abrupt, o fustă colorată vesel cu papagali la poale, o pereche de blugi strîmţi-mănuşă, o şosetă albă, deraiată la franj, cu călcîiul puţin murdar, un fleac de atîrnat la gît , un glonţ, o lamă de ras, o punguliţă aparent inutilă, de păstrat smirnă zăpăcitoare, levănţică răcoritoare... Podeaua era zguduită din timp în timp, intra în vibraţie cu tramvaiele trecînd huruitor pe stradă... Atunci te speriai, te agăţai de mine, strigai că-i cutremur, că ne prăbuşim... trebuie să ne salvăm, să ne salvăm neaparat, e nevoie... şi cădeam îmbrăţişaţi pe covoare... Şi-auzeam întrebarea ta şireată, prefăcut naivă: ştii cum miaună maşina lui Schumacher? Uite-aşa: miiiiiiiiiaaaaaaauuuuuuu!!! Sau gemeai glumeţ, femeieşte, în două feluri total deo