A avut ceva curaj Veronica A. Cara (28 de ani) când s-a hotărât să scrie Petrecere cu mama. Cum se întâmplă de obicei, temerarii sunt răsplătiţi. Veronica A. Cara a scris deja patru cărţi şi se pare că a mers din reuşită în reuşită şi numai faptul că a publicat la edituri modeste financiar, cu posibilităţi de susţinere şi promovare scăzute a făcut ca această talentată prozatoare să nu aibă un public al ei, fidel şi mult mai numeros. Să fie clar, editura este răspunzătoare (aproape) în totalitate de destinul imediat al cărţilor pe care le publică. Cartea este, în bună măsură, difuzarea ei şi dacă despre o carte nu se scrie şi nu se discută în presa literară, de vină sunt editorii. Revistele şi recenzenţii nu sunt obligaţi să alerge prin târg după cine ştie carte. Succesul unei cărţi este o ecuaţie complicată, cu multe variabile, dar, în esenţă, aşa stau lucrurile.
Şi din cauza vârstei - e mult mai comod aşa - tinerii prozatori de astăzi deocamdată nu se înghesuie să scrie cărţi cu mize narative substanţiale, cu un epic arborescent şi alte personaje decât acel "eu" despre care se poate spune totul şi nimic, şi asta în ciuda faptului că temele lor sunt serioase şi cu mult potenţial. De pildă, sexul. Subiect de discuţie absolut când e vorba de literatura tinerilor, este (doar) un ingredient ("ca sexul în literatură"), acuplare şi nu problematizare, un insert şi nu un excurs, ca să fiu preţios. Spre deosebire de multe dintre cărţile publicate în acest an, romanul Veronicăi A. Cara este destul de complex - inclusiv tema sexuală - pentru ca spectacolul narativ să aibă amploare şi să-ţi lase o mai mare libertate de interpretare. Subiectul însuşi este generos, însă complexitatea lui nu se dovedeşte o pălărie prea mare pentru această prozatoare tânără, dar de o maturitate reconfortantă mai ales pentru criticii literari.
Cezar, naratorul masculin
