S-au împlinit anul acesta o sută de ani de la moartea lui Cehov, comemorare trecută de către UNESCO în rîndul marilor evenimente ale anului 2004.

În cazul lui Cehov, căruia oricum nu-i plăceau prea mult festivităţile oficiale, nu e neapărat nevoie de un asemenea prilej pentru ca opera să-i fie readusă în actualitate. Pescăruşul, Unchiul Vania, Livada cu vişini sau Trei surori nu lipsesc niciodată de pe scenele teatrelor, constituind aproape întotdeauna pietre de încercare pentru actori şi regizori, iar personaje din schiţele şi nuvelele sale întîlnim la tot pasul pentru că, într-adevăr, se numără printre cele care ,fac concurenţă stării civile". Rămîne atunci plăcuta ocazie de a ne aminti că, indiferent dacă sîntem de partea lui Sainte-Beuve sau împotriva lui, imposibil să nu ne fi întrebat vreodată ce fel de om era autorul care, fără să fi făcut din asta profesiune de credinţă, a rămas sistematic în umbră. Discret, puţin misterios chiar. Cîţi sînt cei care ştiu, iar dintre ei cîţi se mai gîndesc că Cehov a trăit doar patruzeci şi patru de ani, că a fost medic, că şi-a iubit profesiunea şi a practicat-o cu dăruire, pînă la epuizare, că scrisul a fost la început doar un mijloc, pentru el surprinzător de uşor, de a-şi cîştiga existenţa, şi că nici cînd a devenit celebru nu credea că ceea ce scrie este "o mare operă" şi că îi va supravieţui.

Henri Troyat, scriitor francez de origine rusă, membru al Academiei franceze, romancier de anvergură, biograf din familia spirituală a lui André Maurois, a alcătuit o galerie aproape completă cu portretele marilor clasici ruşi - Puşkin, Dostoievski, Tolstoi, Lermontov, Gogol şi Cehov. Dintre toate, cartea pe care a scris-o despre Cehov este poate cea mai frumoasă, cea mai emoţionantă, pentru că se simte în ea o undă de complicitate a biografului cu personajul său, fapt care nu dăunează însă obiectivită