Instantele prahovene sunt singurele din tara care obliga Agentia Nationala a Taberelor la plata despagubirilor, desi activitatea desfasurata aici este nonprofit, iar patrimoniul apartine Educatiei Romania se numara printre putinele tari europene ce se pot mandri cu o retea nationala de tabere scolare si studentesti, Navodariul fiind chiar cea mai mare tabara a Europei. Despre utilitatea acestor unitati, acestor locatii pentru petrecerea timpului liber este inutil sa mai vorbim, fiindca doar cine nu a petrecut macar o saptamana intr-o tabara scolara, impreuna cu colegii, poate sa nege rolul educativ al unor astfel de institutii. Aflate in patrimoniul Educatiei, taberele scolare din Romania sunt protejate de doua legi importante, Legea invatamantului si Legea 213/98, din care prima este lege organica. Aceasta inseamna, macar teoretic, ca instrainarea, vanzarea, arendarea sunt cu desavarsire interzise si ca, in general, procedura juridica dupa care sunt analizate litigiile legate de patrimoniul Educatiei (patrimoniu public de stat) se desfasoara in conditiile protectiei legii organice. Practic insa, in cei 15 ani postrevolutionari, patrimoniul Educatiei a fost de multe ori afectat fie chiar de catre stat, care a dispus prin hotarari de guvern schimbarea administratorului, ori chiar instrainarea, fie de instantele judecatoresti care au judecat litigiile pe baza dreptului comun, fara a lua in balanta dispozitiile legii speciale. In acest moment, la nivel national, pentru 100 de locatii exista pe rolul instantelor procese de retrocedare, 109 notificari formulate in temeiul Legii 10/2001. In fapt, aceasta situatie ne poate duce aproape sigur la disparitia sistemului actual de tabere scolare, pentru ca, iata, numai in judetele Harghita si Prahova sunt notificate toate cladirile in care se desfasoara in prezent activitatea educationala de timp liber. Intamplator sau nu, sunt