Anul 2003 a început si se sfârseste sub semnul alegerilor - al alegerilor anticipate, tema ce agita scena publica înaintea sarbatorilor în 2002, mai apoi al referendumului pentru revizuirea Constitutiei, al calendarului electoral si al legislatiei electorale. În afara pozitionarilor si repozitionarilor determinate de apropierea alegerilor pe o scena politica dominata de imaginea ciclopica a PSD, integrarea europeana a constituit singura tema nu doar electorala pe care viitorii competitori au atacat-o. Apropierea confruntarii a condus la cresterea ritmica a violentei discursului politic. Termeni preluati din arsenalul armatei, într-un an în care razboiul din Irak a fost principalul eveniment mediatic, au devenit principala referinta: ofensiva, diversiunea sau contra-atacul au tinut si vor tine loc si în 2004 de programe sau politici. Desi sistemul de partide si structura guvernarii nu conduc, cel putin pentru moment, la coalitii de guvernare, si deci orientarea spre politici, iar nu spre persoane, ar fi putut, în fine, sa prevaleze în politica româneasca, comportamentul politicienilor a ramas unul strict competitional. De aceea efectul, dezangajarea românilor din spatiul public, nu le pare un avertisment, ci o oportunitate.
Înca din 2002 interesul pentru definirea spatiului electoral (substitut al spatiului public) a constituit o prioritate pentru partidele politice. Interesate sa limiteze numarul de competitori si sa stabileasca regulile financiare, acestea au discutat legislatia privind propria organizare si finantare. Astfel, în 2003, la începutul anului a fost promulgata Legea 14 privind partidele politice, care a introdus obligativitatea înscrierii partidelor cu sprijinul a minimum 25.000 de membri, ceea ce a determinat o scadere de la 50 la aproximativ 20 a partidelor politice, dar si la afisarea unui numar impresionant de membri fondatori, peste 1,5
