Concert si foc de artificii in Piata Prefecturii
Craiovenii vor putea petrece cu muzica si bautura in noaptea de Revelion, la concertul oferit de Primaria Craiova in Piata Prefecturii . „Vor veni trei trupe: Vita de Vie, Bordo si Romanite. Distractia va incepe la ora 22.00 si se va termina la unu“, a declarat primarul Antonie Solomon. Pentru finalul petrecerii, municipalitatea a pregatit un impresionant foc de artificii. Intreaga distractie va costa aproximativ 7.000 de euro, bani care vor veni din sponsorizari. „Primaria nu va scoate nici un leu din buzunar“, a precizat Solomon. Acesta a marturisit ca in noaptea de Revelion va sta acasa, cu sotia, deoarece este, probabil, „cel mai sincer om“. „M-am saturat de pupaturi si zimbete false. Vreau sa stau acasa. Este a treia oara cind fac Revelionul acasa, de cind sint casatorit“, s-a confesat edilul-sef al Craiovei.
Sase casatorii in noaptea de Revelion
Sase casatorii vor fi oficiate in noaptea de Revelion, in municipiul Tirgu Jiu. Florin Circiumaru, primarul municipiului, este cel care a avut initiativa de a organiza acest gen de cununii, tot el oficiind casatoriile. Este al patrulea an in care Primaria Tirgu Jiu organizeaza casatorii in noaptea de Revelion. Fata de anii anteriori, cind cununiile au avut loc la Poarta Sarutului din Parcul Central, acum perechile vor spune „da“ in sala de casatorii din incinta primariei. Autoritatile locale au luat aceasta masura, pentru a proteja gazonul recent plantat in jurul operelor lui Constantin Brancusi.
Fara disponibil bancar, dar... disponibil in a da cu subsemnatul
Un severinean este cercetat de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP Mehedinti pentru inselaciune si fals de monede si alte valori. In calitate de administrator al unei societati comerciale, G. Dan, de 42 de ani, a emis in perioada 2000-2004 ze