La 14 ani de la Revolutia din 1989, statul roman este condus inca de un demnitar de rang inalt comunist. Dupa 14 ani de tranzitie, Timisoara e silita sa iasa din nou in strada, de data asta pentru a apara dreptul ziaristior de a-si face meseria: Ino Ardelean este doar ultimul din lista ziaristilor incomozi care au ajuns la spital pentru ca nu au cedat in fata amenintarilor deschise ale potentatilor zilei. Baroni locali si primari de sector ameninta ziaristii ca "o sa le rupa picioarele", iar un ministru ameninta ziaristii cu moartea. Cat a mai ramas din libertatea absoluta de care s-au putut bucura, in decembrie 1989, toti cei care au avut suficient curaj s-o faca?

Nu este destul sa spunem ca atunci traiam in comunism si acum traim in democratie. Aceasta propozitie pe care ne-o repeta des clasa politica nascuta in decembrie 1989 face uitat un adevar simplu: democratia romaneasca de azi e saraca si incompleta. In democratiile de carton ale Americii de Sud opozantii "dispareau": era o institutie cunoscuta si acceptata. Cand cineva "disparea", rudele si prietenii stiau ca e mai bine sa nu spuna nimic, pentru ca altfel o sa "dispara" si ei. Care este insa pozitia noastra, a romanilor? Ne bucuram ca "disparitia" nu mai este o practica obisnuita? Ne bucuram pentru ca ziaristii sunt "doar" batuti? Ca oamenii de afaceri neinregimentati sunt "doar" santajati, hartuiti sau escrocati, nu arestati ca in Rusia? Ca alegatorii sunt "doar" intimidati si mituiti?

Libertatea e atat de putina in Romania de azi pentru ca libertatea autentica a Revolutiei a existat doar in cateva enclave, in mult prea putine suflete. Libertatea aceasta care a fost transferata intregii societati s-a diluat foarte mult pana sa devina libertatea saraca a Romaniei de azi. In decembrie 1989 nu a existat o Revolutie completa pentru simplul motiv ca au fost prea putini cei care au simtit Revol