Criza irakiana a plasat România în plutonul aliatilor SUA, într-un moment în care atât Uniunea Europeana, cât si NATO au cunoscut disensiuni majore. Alinierea la pozitiile americane a fost gândita ca o modalitate de a recupera datoria irakiana fata de România, ca si de a participa la reconstructia post-Saddam: deocamdata, nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins.
Viata politica interna nu a cunoscut modificari spectaculoase. Singurul eveniment care a iesit în evidenta a fost referendumul pentru modificarea Constitutiei. Daca în 1986, România intra în analele practicilor referendare pentru ca organiza prima consultare de acest tip în care nu exista nici un vot împotriva, în 2003, administratia Nastase a propus o noua inovatie: în locul cetatenilor care merg la urne, acum urna a mers la cetateni. Inovatia a reînviat suspiciunile postrevolutionare legate de corectitudinea votarii, care disparusera în 1996, atunci când PDSR îsi recunostea înfrângerea în alegeri! Noua lege a partidelor politice, intrata în vigoare în ianuarie 2003, a impus reînscrierea formatiunilor existente. Pe 17 iulie 2003, data-limita aleasa, nu mai putin de 27 de partide au depus liste cu cel putin 25.000 de aderenti. Totalul acestor aderenti a dat o cifra impresionanta: 1,7 milioane de români (adica 10% din corpul electoral) sunt, conform listelor de la Tribunal, membri ai unui partid politic.
Pentru PSD, 2003 a însemnat anul unei duble remanieri guvernamentale: prima a însemnat reducerea numarului ministerelor, dar aceasta nu a dus nicidecum la sporirea performantei executivului, ramânând un gest pur birocratic; cea de-a doua a fost legata de acuzele de coruptie aduse unor membri ai echipei Nastase. Toti cei îndepartati în urma celor doua remanieri - Agathon, Puwak, Beuran, Cozmânca, Mihailescu - au fost recuperati de partid, care nu si-a ascuns intentia de a-i folosi în
