Epoca Ino Ardelean a început, poate, pe 3 decembrie 1989, la Timisoara. Iar daca a început va fi, ca orice vremuri ce poarta numele victimei, o epoca înselatoare. Ino Ardelean e ziarist, iar a fi ziarist în România e, deocamdata, totuna cu încercarea de a fi întruparea unei persoane atipice, la drept vorbind, antisociale. De aceea avem putini ziaristi si multa majoritate sociala. Ziaristii adevarati scriu, în România de azi, cu temeritatea si disperarea istoricului care se simte obligat sa lase în urma o marturie despre lumea bolnava în care traieste. Majoritatea nu e doar subiectul acestui gen de marturie, ci si forta activa. Cea mai activa. Ea nu poate fi numarata pentru ca nu e, asa cum gresit cred pesimistii demografiei, suma alegatorilor care consolideaza de 14 ani puterea blocului FSN si post-FSN. Majoritatea e altceva. O institutie egala cu suma institutiilor interne create sau imitate de grupul istoric la putere. Institutiile create: adica, puterea economica nemarginita, înlocuitoare a despotismului politic de pana în 1989. Institutiile imitate: adica, paravanul parlamentar reconstituit cu oarecare talent dupa 1989 si aspiratia europeana, o tema fara dimensiune populara, practicata doar în naveta cu Bruxelles-ul a cavalerilor politici si în fondurile europene filtrate spre trezoreria aceluiasi grup. Astfel definita, majoritatea, careia unii prefera sa îi spuna doar PSD, ignorand astfel forta istorica a acestei institutii, nu poate tolera mai mult decat tolereaza. Si tolereaza destul de mult, adica exact atat cat sa mentina sistemul în functiune, sa îi ascunda chipul istoric în dosul paravanului parlamentar si sa îsi acopere spatele cu garantiile sau minigarantiile smulse periodic de la o birocratie europeana tot mai ocupata cu probleme de echilibru strategic si însurubata la mai mult de 2 ore cu avionul de Bucuresti. Sistemul majoritar functioneaza astf