Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetul Tariceanu a aprobat intr-o ora introducerea cotei unice de impozitare de 16 la suta

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2004 ·

Incepand cu 1 ianuarie, romanii vor plati un impozit pe venit sub forma unei cote unice de 16%, iar impozitul pe profitul companiilor va fi redus la acelasi nivel, de la 25% in prezent. In mai putin Incepand cu 1 ianuarie, romanii vor plati un impozit pe venit sub forma unei cote unice de 16%, iar impozitul pe profitul companiilor va fi redus la acelasi nivel, de la 25% in prezent. In mai putin de o ora, cabinetul Tariceanu a aprobat cea mai importanta masura economico-fiscala cu care Alianta care a castigat alegerile s-a prezentat in campania electorala. "Aceasta decizie este o prima dovada ca suntem foarte hotarati sa punem in aplicare tot ceea ce am promis. Vrem sa incurajam munca si initiativa privata, iar esenta acestei legi este urmatoarea: un impozit mai mic, deduceri mai mari si castig pentru toate categoriile de angajati", a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu, imediat dupa aprobarea Ordonantei de urgenta. El a precizat ca reducerea taxarii este un act de dreptate amanat din considerente politice de catre fosta guvernare. "In nici una dintre variante, cetatenii nu pierd, ci castiga. Dar scopul principal al actului normativ vizeaza si crearea de locuri de munca si accelerarea investitiilor, astfel incat Romania sa devina mai competitiva in perspectiva aderarii la UE", a mai spus Tariceanu. Recunoscand indirect ca masurile curajoase de reforma fiscala vor produce unele goluri la buget, Tariceanu a precizat ca reducerea impozitelor obliga Fiscul la un efort de a colecta mai bine si mai mult din impozitele existente. "Pregatim un pachet serios de masuri impotriva evazionistilor si a indisciplinei financiare. Sanatatea si educatia nu trebuie sa sufere din acest motiv. Lumea trebuie sa stie ca banii pentru medicamente si pensii sunt la evazionisti. S-ar putea ca acestea sa fie ultimele sarbatori pe care evazionistii le vor petrece liberi", a spus pe un ton

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 42 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum o ora
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 40 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

FRF a decis modificarea datei de disputare a Supercupei României

Mediafax acum 55 minute
„În urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României şi perioadele de transfer pentru vară şi iarnă, aferente sezonului 2025-2026. Pentru a asigura o perioadă optimă de p

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°