Obiectivele cele mai importante ale Inspectoratului General al Politiei Romane in anul 2004 au fost optimizarea structurilor organizatorice, euroconformizarea legislatiei, informatizarea Politiei Nationale in scopul fluidizarii fluxului de date si finalizarea actiunilor privind integrarea europeana si cooperarea internationala, a declarat, citat de Rompres, chestorul principal Dumitru Sorescu. In ceea ce priveste implinirile sau neimplinirile din 2004, chestorul Sorescu s-a aratat nemultumit de faptul ca "nu s-a reusit inlaturarea faptelor de coruptie, iar comunicarea interna nu a asigurat climatul necesar respectarii normelor deontologice si de comportament".
"Este trist faptul ca, pentru cativa politisti care au abdicat de la principiile moralei crestine si ale statutului profesional, a avut de suferit intreaga institutie, asupra careia s-a rasfrant imaginea negativa creata de acestia", a mai spus Sorescu, precizand ca, pentru 2005, isi doreste ca serviciul politienesc sa se afle permanent in slujba cetatenilor.
Obiectivele cele mai importante ale Inspectoratului General al Politiei Romane in anul 2004 au fost optimizarea structurilor organizatorice, euroconformizarea legislatiei, informatizarea Politiei Nationale in scopul fluidizarii fluxului de date si finalizarea actiunilor privind integrarea europeana si cooperarea internationala, a declarat, citat de Rompres, chestorul principal Dumitru Sorescu. In ceea ce priveste implinirile sau neimplinirile din 2004, chestorul Sorescu s-a aratat nemultumit de faptul ca "nu s-a reusit inlaturarea faptelor de coruptie, iar comunicarea interna nu a asigurat climatul necesar respectarii normelor deontologice si de comportament".
"Este trist faptul ca, pentru cativa politisti care au abdicat de la principiile moralei crestine si ale statutului profesional, a avut de suferit intreaga institutie, asupra careia