Subiectul acestui articol este în acelaşi timp ambiţios şi extrem de modest. Ambiţios, pentru că propunem o temă de reflecţie dificil de definit, percepută însă în mod "difuz" de orice persoană preocupată de soarta Bisericii Ortodoxe: care sînt principalele "provocări" pe care modernizarea accelerată, însoţită de secularizarea de ansamblu a societăţii le aduce acesteia? Modest, pentru că ea face parte dintr-o dezbatere mai amplă, derulată în ultimii ani în presa românească, în care diverşi intelectuali laici încearcă, pur şi simplu, să înţeleagă care este rolul ocupat de religia ortodoxă în complexa ecuaţie a modernităţii şi globalizării. Atenţie, efortul de a înţelege nu este echivalentul unei condamnări. Starea de fapt a Bisericii ortodoxe române, dincolo de triumfalismul înşelător al sondajelor de opinie de genul "Biserica şi Armata", corespunde unui întreg ansamblu de transformări culturale şi sociale fără precedent, avînd ca sursă principală căderea, acum 15 ani, a unui regim totalitar cu care aceasta găsise un modus vivendi funcţional, în ciuda imperfecţiunilor sale, precum şi a procesului de (re)construcţie a capitalismului. Biserica Ortodoxă, o instituţie complexă, nu poate răspunde în timp real acestor provocări. Diabolizarea facilă a modernităţii şi provocărilor ei, precum şi refugiul într-o lume imaginară şi imaginată de un număr de adepţi incondiţionali ai acesteia nu constituie nici ea o soluţie, ci o formă elaborată de laşitate iresponsabilă pentru viitorul acesteia, o fugă din faţa realităţilor prezentului.

Între Tradiţie şi Modernitate Nu cred că mai este necesar să punem în evidenţă locul şi rolul ocupat de Tradiţie în ortodoxie. Formulată magistral de Vladimir Lossky în a sa Teologie mistică a Bisericii din Orient, definiţia Tradiţiei indică faptul că aceasta nu constituie doar un "ansamblu de dogme, de instituţii sacre şi de ritualuri r