Orice putere e definită prin două însuşiri: prin stilul adresării şi prin stilul exercitării. În această privinţă, nimeni nu poate mistifica: felul în care te adresezi, cînd ai putere, şi felul în care o exerciţi, cînd vrei să o impui, te caracterizează complet. Eşti aşa cum îţi trăieşti puterea, atunci cînd o poţi administra după plac. Uitaţi-vă la politicieni: fiecare seamănă cu felul în care e puternic. Iliescu, ca om, este integral exprimat de felul în care Iliescu, ca politician, îşi exercită puterea. Natura profundă a lui Adrian Năstase este perfect exprimată de stilul său de adresare, cînd îşi exersează public puterea: glumiţele sale; brutalităţile sale; derapajele logice; vorbirea nisipoasă, fără conţinut - toate acestea îl definesc aşa cum felul său de a se îmbrăca ori tablourile pe care şi le alege nu reuşesc să o facă, pînă la capăt. În concluzie: felul în care vorbim cînd sîntem puternici şi modul în care le impunem altora puterea noastră ne caracterizează cel mai bine; mai mult: caracterizează deplin conţinutul veritabil al puterii de care dispunem - iar acest din urmă lucru nu poate fi ascuns. Putem minţi în privinţa intenţiilor noastre; dar nu putem minţi în privinţa felului în care le trăim - atît ascunderea, cît şi darea în vileag. Pentru că nimic nu exprimă mai profund natura ascunsă a unui om decît ceea ce îl ridică public deasupra semenilor săi, felul în care vorbim şi administrăm puterea ne demască. Toţi oamenii puternici îşi dau arama pe faţă. Într-un fel, orice administraţie publică, etalată prin măruntaiele ei bine analizate, la rece judecate şi fără milă scoase la iveală, îşi poartă cu sine şi autodemascarea, şi judecata - dar nu şi penitenţa (aceasta căzînd în sarcina justiţiei). Noi am trăit sub echipa Iliescu atît de intens, de mult timp şi de intim (violenţa fiind "intimitatea" politică supremă), încît îi cunoaştem oamenii cu asupr