dialog cu Miruna STOCA, medic psihiatru, psihoterapeut, formator în psihoterapie psihanalitică

Tablă de materii:

Construim, promovăm, cumpărăm. Schimbare, derută, nou, goană nebună, oameni în top. Ierarhie, şef, indispensabil, unic, cel mai, concret, unic, putere. Competiţie, preţ, miză, datorie, efort.

Centru? Miez? Înăuntru? Te rog? Eu?

Probleme, nu dileme Dragă Miruna, o vizită la medic are, de obicei, o cauză directă şi concretă, un "au, mă doare" explicit. În cazul omului care apelează la psihoterapeut, suferinţa pare mai greu de exprimat cu tot atîta precizie. Cum decurge prima întîlnire cu un pacient care doreşte terapie? Cea mai mare parte din cunoştinţele teoretice pe care se bazează activitatea unui psihoterapeut provine din cărţi americane, englezeşti, franţuzeşti - şi de multe ori te aştepţi să ai în faţă un pacient care să vorbească la fel ca oamenii din acele cărţi. Uiţi cum anume ai vorbit tu însuţi cînd ai fost prima oară la terapie. Iar pacientul român nu are nici un fel de legătură cu pacientul din cărţile americane - lasă că probabil nici acela nu vorbeşte chiar ca la carte. Diferenţa dintre ceea ce aştepţi şi ceea ce primeşti este şi creatoare, şi tulburătoare. Sună foarte frumos să spunem că pacientul are nişte dileme legate de el însuşi, că vine să şi le lămurească. Dar cei mai mulţi oameni au probleme, nu dileme, şi aşteaptă soluţii. Primul lucru pe care vin şi îl prezintă este simptomul: sînt deprimat, sînt trist, nu mai dorm, nu mă mai bucură nimic. După care intervine, de obicei, aspectul relaţional: un partener distant, copii care pleacă de acasă, un şef neînţelegător... Ar dori să ştie concret ce au de făcut. Dacă e vorba despre relaţiile cu copiii, ar vrea să le spui "nu-i lăsa la discotecă, du-te să îi iei de la şcoală, nu le mai da bani" ş.a.m.d. Să înţeleg că relaţia dintre părinţi şi copii este mai complicat