Teatrul "Nottara" va prezenta, pe 15 şi 16 ianuarie, la ora 19,30, în Sala "George Constantin", premiera spectacolului De trei ori dragoste, în regia lui Ulrike Döpfer. Spectacolul reprezintă un triptic format din: Vînt de toamnă, după o dramă japoneză Nô de Zeami; Libertate pentru o noapte, după o comedie tradiţională japoneză (Kyogen); Play de Samuel Beckett, text reprezentat pentru a doua oară în România, după versiunea scenică semnată de Tompa Gábor, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, dar pentru prima dată în româneşte. De trei ori dragoste este, fără îndoială, o propunere surprinzătoare prin juxtapunerea a două texte de factură diferită din Japonia secolului al XIV-lea cu o piesă din avangarda europeană a secolului al XX-lea. Piesele au, totuşi, în comun tema - avatarurile eternului triunghi conjugal -, precum şi preocuparea pentru stilizarea mijloacelor de expresie. Mizanscena respectă această tendinţă, transpunînd cu măsură şi rafinament contradicţiile iubirii (idealuri-trădări, fidelitate-adulter). Distribuţia: Diana Lupescu, Emil Hossu, Raluca Gheorghiu, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolaie.
Scenografia îi aparţine lui Hannes Schuller, iar muzica, semnată de Iosif Herţea, este interpretată de Călin Torsan şi Silviu Fologea. Cine e Ulrike Döpfer? Dansatoare, actriţă şi regizoare, Ulrike Döpfer s-a născut în 1948, la Göttingen, în Germania. A absolvit cursuri de teatru şi dans la München. A făcut parte din proiecte precum Teatrul Municipal Bielefeld, Teatrul de Tineret Transparent din München şi Camera Obscură din Olanda. S-a alăturat unor proiecte parateatrale conduse de Grotowski, la Wroclaw şi la Gardzienice (Polonia). Este co-fondatoare a companiei Meta Theatre, alături de care a efectuat turnee în Europa şi Asia, precum şi a Forumului pentru muzică, dans şi teatru experimental, asociat, din 2001, cu Hochschule für Musik und Theater din München.