Am intrat într-o cofetărie pentru a lua un tort, comandat ceva mai devreme. Înăuntru, o mulţime de fete cu halate albe, şorţuri şi bonete roşii, nu mai pridideau cu servitul clienţilor. Ca la vremea sărbătorilor. Pentru cîteva minute însă, un raion a rămas "neacoperit", toate vînzătoarele îngrămădindu-se în locul unde se vindeau prăjituri pentru că acolo chiar se formase o coadă. La fursecuri, în schimb, un individ cu ochii bulbucaţi care deja plătise..., stătea şi aştepta. După ce, preţ de cîteva clipe, s-a învîrtit dezorientat în loc, deodată a prins a zbiera: "Stau aici ca prostul... după ce mi-aţi luat banii, nu mă serviţi?" Casiera a început s-o strige pe o fată de la laborator, o anume Roxana, să vină să ajute la servire. Aceasta a început să strige, la rîndu-i, de după nişte uşi batante, că nu-şi poate lăsa treaba. Omul nemulţumit, cu ochii lui roşii şi ieşiţi din orbite urla deja că vrea să stea de vorbă cu patronul. A apărut şi o şefă, înaltă, subţire şi cu ochelari. A constatat imediat situaţia şi a intrat după Roxana la bucătărie. Cu sîsîieli sinistre şi aproape împingînd-o, a trimis-o prin uşile batante la raionul cu fursecuri. Aceasta, plină de ciudă şi abia

stăpînindu-şi lacrimile, s-a şters de cocă pe mîini şi a început să-l servească pe domnul cu ochii bulbucaţi. A împachetat fursecurile cu mişcări rapide şi automatizate, sub potopul lui de boscorodeli. După oboseala întipărită pe figura ei, părea că muncea fără întrerupere de cel puţin două zile. Tăcea şi suporta, deşi nu părea să fi fost neapărat vina ei pentru ce se întîmplase. Mi-am amintit atunci de vechile vînzătoare de la Alimentara care-ţi trînteau marfa pe tejghea şi-ţi spuneau: "Nu-ţi convine tovarăşe, nu mai cumpăra!". Şi care ascundeau lucrurile mai bune sub tejghea, pentru cunoştinţe. Sau hotărau cîte produse să dea fiecăruia, în funcţie de cît de mare era coada. Persoane car