În timpul vizitei lui Nixon în China din februarie 1972, Mao Zedong a vrut să arate cumva omologului său american că ştie multe. Deşi discuţiile lui Nixon erau programate să aibe loc cu premierul Ciu En Lai, preşedintele (pardon!, Preşedintele) care şi-a legat numele de Marele Salt Înainte, de Revoluţia Culturală şi de atîtea alte istorii îngrozitoare, a vrut să-şi marcheze teritoriul şi să arate greutatea pe care o are. Se spune că, la un moment dat, în timpul întrevederii oficiale dintre cei doi lideri, Mao l-a abordat brusc pe Henry Kissinger, pe atunci asistent al preşedintelui american pentru probleme de securitate, spunîndu-i "De multă vreme mă intrigă ceva in privinţa dumneavoastră". "Ce anume?", a întrebat Kissinger. "E o chestiune personală, dar totuşi o ridic pentru că, repet, mă intrigă. Cum se face că sînteţi atît de urît, gras, complet neatractiv şi, totuşi, aveţi în patul dumneavoastră atît de multe femei?" Desigur, liderul chinez vroia să atragă atenţia americanilor că serviciul său de spionaj lucrează intens la Washington, informîndu-l inclusiv în privinţa aventurilor erotice ale celui pe care connaisseur-ii administraţiei Nixon îl numeau "preşedintele din umbră". Replica lui Kissinger a urmat imediat, a făcut epocă şi este şi astăzi citată de cîte ori vine vorba: "Puterea, domnule preşedinte, este cel mai irezistibil afrodisiac". Încîntat, desigur, de propria formulare, Kissinger însuşi a mai spus-o public de multe ori. Dar de şi mai multe ori mi-a revenit în minte această propoziţie rostită de un om care, fără îndoială, ştia bine despre ce vorbeşte. Ultima dată, mi-am adus aminte de forţa afrodisiacă a puterii recent, foarte recent, auzind un bun prieten care îmi povestea cîteva din peripeţiile instalării noii puteri politice. Ei bine, forţa afrodisiacă a puterii mă preocupă zilele acestea, cu atît mai mult cu cît aud că numărul celor care se