Cu trei zile înainte de Crăciun, m-a sunat un prieten: "Fă-mi rost de Cărtărescu!". "De care?" "De ăsta, ultimul, cu femeile." "Păi, vezi şi tu la Humanitas", am sugerat. "Nu mai e." "Vezi la noua Humanitas, cea de pe Blaga. Ştii unde?" "Ştiu, dar nu mai au nici acolo. Şi nici la Esotera. S-a dat. Mă ajuţi? Hai, că tu ai relaţii. Şi să iei, te rog, patru, că îmi trebuie şi de cadouri", a mieunat amicul. După nici 20 de minute mi s-a mişcat din nou celularul: profesorul Stanciu. "Domnule Robert, cum e cartea asta nouă a lui Cărtărescu?" "Nu ştiu, domnule profesor, că n-am apucat s-o citesc." "O aveţi?" Am ezitat, dar sinceritatea m-a învins: "Da". "Nu mi-o împrumutaţi şi mie? În librării nu mai e şi n-am de unde s-o iau." "V-o dau, cum să nu, dar azi plec din oraş. Cînd mă întorc, după sărbători, vă caut eu..." M-am îmbrăcat şi m-am dus glonţ la "Joc secund", noua librărie a Humanitas-ului, în Timişoara. M-am uitat pe raftul unde văzusem cu puţin timp în urmă teancul de Cărtărescu. Nimic. L-am chestionat pe unul dintre librari dacă e adevărat ce văd. Da, era adevărat,

vînduseră 150 de bucăţi, iar colegii lor de la "Emil Cioran", 250. În patru zile. Şi nu mai au? Nu mai au. Nici măcar pentru mine? Nici măcar. Nici măcar una? Nici. Dar speră să mai primească mîine, poimîine... Niţel intrigat, am continuat cu întrebările. "Cine cumpără cartea?" "Şi bărbaţii, şi femeile." "Şi, totuşi?" "Greu de spus..." "Sînt mai interesaţi de ea tinerii?" "Nu neapărat." "O răsfoiesc oamenii înainte de a o lua?" "Unii da, alţii nu." "S-a vîndut altceva mai bine zilele astea?" "Glumeşti?", m-a întrebat librarul, după care i-a şoptit unei tinere că, deocamdată, nu mai au, dar să mai treacă. Iar eu am simţit că telefonul mi se zbate printr-unul din buzunare. Doar un bip. Mă apelase dragul meu văr, student în anul II. L-am sunat, iar după schimbul de amabilităţi m-a întrebat cît