(salvarea - un popă moldovean!) Puţin efort de imaginaţie - parcă-l vedem: un călugăr tinerel şi slăbuţ, adus de spate (dar nu prea mult), îmbrăcat în ghete grele şi rasă neagră, obligatoriu cu o barbă smotocită la un lung de palmă sub fruntea plecată, cu vorba domoală şi încărcată de cuvinte puţine, simple şi cucernice pe care le repeta aşa, mai stins, cu ochii mijiţi, pe la fiecare poartă la care bătea cu o relativ antrenată sfială. Doar că sub aceste aparenţe culese din clişeele proximităţii faţă de latura bisericoasă a pămîntescului se ascundea un şarlatan a-ntîia. Episodul s-a petrecut aievea şi recent în Moldova noastră, parcă pe lîngă Botoşani: un fals călugăr umbla prin sate şi, profitînd de ameţeala sfîrşitului de an '04 şi a alegerilor ce tocmai se storceau de rezultate, cerea bani de la ţărani în numele unei cauze preasfinte - construcţia unei biserici, cum altfel, pe undeva prin Ardeal. De ce tocmai prin Ardeal? Pentru că era evident că mascalţonele nu prea avea accent moldovenesc, nu părea de-al locului şi nici nu vroia să improvizeze - drept care şi-a şi făcut o legitimaţie ştampilată, pasămite, ca din partea Episcopiei de Alba-Iulia. De ce a ajuns impostorul taman prin Moldova? Pentru că este ştiut că oamenii de aici, cu cît locuiesc în zone mai defavorizate, cu atît sînt mai deschişi către milostivenie - drept care îşi făceau trei cruci mari şi se simţeau mai curaţi atunci cînd erzaţul de călugăr îi trecea - cu pix albastru şi cu scrisul său de absolvent de fost liceu industrial - în catastiful pe care erau înşirate victimele. Ei bine, hoţomanul intuia el firea ţăranului localnic, pe cît de gol, pe-atît de larg la pungă, dar cunoştea prea puţin valoarea reală a unui preot moldovean autentic şi faptul că, prin tradiţie, de pe vremea lui Cantemir la cea a lui Creangă şi apoi la a noastră, clericii locului învaţă carte, mai ales istorie şi geograf