Graba cu care legiunile de comentatori şi analişti politici, demnitari de tot rangul, sau Ostapi Bender profitori de moment s-au avîntat să caracterizeze situaţia din Ucraina drept o răfuială politică sau o reglare geopolitică de conturi, a transferat întreg discursul în acest plan, iar asta a ascuns nişte faţete mai puţin atractive şi incomode ale evenimentelor de la Kiev. Întîi a fost discuţia asupra legitimităţii acţiunilor de protest ale Opoziţiei ucrainene. Unii s-au grăbit să afirme că mulţimea din stradă reprezenta aspiraţiile democratice ale ucrainenilor de rînd, şi că protestatarii reprezentau partea cea mai progresistă a naţiunii ucrainene (ciudată reabilitare a nouavorbei!). Alţii au întrevăzut mîna organizaţiilor extremiste şi au căutat să demonstreze xenofobia, radicalismul sau voluntarismul acestor mase. Scenariul georgian, sau sîrb, sau nu mai ştim care - au fost cele mai utilizate expresii, fără sens însă, precum fără sens şi gratuite erau afirmaţiile mass-media ruseşti despre implicaţiile occidentale sau despre agenţii şi spionii vestici care au stat în spatele "revoluţiei portocalii". În goana după păpuşarii nevăzuţi şi regizorii ascunşi în culise, marii amatori de teorii conspiraţioniste au uitat un alt element important al spectacolului: păpuşile. Deşi pasive, acestea iau parte la spectacol. Mai ales că teatrul modern, cu permisivitatea sa, oferă spaţiu nelimitat de acţiune marionetelor înseşi. Lăsate de voia lor, acestea pot modela scenariul după plac, şi în acest caz ar defini singure limitele spectacolului. Mai ales că regizorii uituci le-au înzestrat cu o forţă motrice deosebită - ideea. Păpuşile din spectacolul ucrainean (să-mi fie iertat acest cinism, dar el intră în regulile jocului) în mare parte au depăşit cu mult rolurile repartizate conform scenariului. E puţin probabil ca un Iuşcenco sau Ianukovici să fi scris naraţiunea în aşa