Ce aţi prefera, o slujbă mai prost plătită, dar sigură, sau una mai bine plătită, dar nesigură? Bănuiesc că ştiţi această întrebare, pe care sociologii o pun cu aceeaşi consecvenţă cu care aproximativ trei sferturi din populaţie răspunde, de ani de zile, că preferă prima variantă. Cum interpretaţi voi aceste date? - întreabă profesorul (adică eu). Sînt sechele ale comunismului - răspund copiii (adică studenţii mei), aproape la unison. Mai protocronist, unul invocă "mentalitatea conservatoare a românului". Iată deci că am lămurit una dintre cele mai consecvente trăsături ale societăţii româneşti în tranziţie. În fond, nici experţii mediatici - de la care au aflat studenţii mei tot ce era demn de aflat - nu au spus ceva foarte diferit, de cînd tot comentează aceste date. Elitele-vizibil-gînditoare par să fie deci de acord cu această explicaţie, devenită un clişeu public. Opunîndu-se unei antropologii "de fotoliu", asupra căreia planau deja multiple rezerve, dar care mai era încă practicată de mari somităţi, Malinowski, părintele metodei antropologice, declara că prima condiţie a observaţiei este ca antropologul "să se rupă de societatea albilor şi să rămînă cît mai mult posibil în contact strîns cu indigenii, ceea ce nu se poate face decît dacă reuşeşte să se instaleze în satul lor". Doar aşa va putea el să "surprindă punctul de vedere al indigenului, raporturile sale cu viaţa", doar aşa se poate "înţelege viziunea sa despre lume". Aceasta era acum mai bine de un secol. Rupt de cîteva săptămîni de societatea pe sticlă a albilor mediatici, vorbeam în urmă cu vreo cîteva luni cu indigenul nea Vasile din Tismana. Ia zi, nea Vasile - l-am întrebat eu - ce ai prefera, o slujbă mai prost plătită, dar sigură, sau una mai bine plătită, dar nesigură? O slujbă mai prost plătită, dar sigură - a răspuns nea Vasile, după ce a stat puţin pe gînduri. Păi, de ce? - m-am interes