Am fost două săptămîni în concediu. "Du-te, încarcă-ţi bateriile, vacanţă plăcută!", mi-au spus, la plecare, mai toţi prietenii, zîmbind larg, dar trist. Cunosc aceste zîmbete, au în ele o urmă de invidie şi mă bîntuie de ani de zile superstiţia că, dacă mi se întîmplă ceva rău în vacanţă, atunci, cu siguranţă, zîmbetele pomenite mai sus au o mare parte din vină. N-am păţit nimic, dar... Mi-e somn. Un concediu bun e pentru mine un concediu în care pot să dorm mult. Numai că mi se întîmplă ca în faţa tavei cu baclavale făcute de mama: nu mă mai pot opri. La baclavale, de ce mănînc, de-aia aş mai mînca, iar la somn, de ce dorm, de-aia aş mai dormi. E un fenomen bizar, pentru că somnul din concediu atrage după sine, pe lîngă vocile surprinse ale unor interlocutori incapabili să înţeleagă că te-au trezit din somn sunînd la telefon în jurul amiezii, şi alte ciudăţenii. Aşa că... Mi-e foame. Nimic neobişnuit la prima vedere, a lua masa e un obicei normal-banal, doar că, în concediu, se întîmplă, din cauza somnului prelungit, să iau masa la cele mai neobişnuite ore. Cînd te trezeşti la amiază, mănînci de prînz seara şi iei cina după miezul nopţii. În consecinţă, micul dejun apare pe la patru dimineaţa, cînd te trezeşti ros de foame, cotrobăind prin frigider la ora la care încep să circule tramvaiele. Aşa că... Mă îngraş. Concediul e similar cu ideea de răsfăţ, or, nu există răsfăţ fără prăjituri, ciocolată şi bomboane. Paradoxal, deşi nu sînt un împătimit al dulciurilor, nu ştiu ce naiba se întîmplă, dar, în concediu, bag zahăr în mine cît pentru tot anul! E un soi de sinucidere lentă care durează, după caz şi carnet de muncă, între două şi trei săptămîni. Ştiu că-mi fac rău, văd că încep să nu mă mai cuprindă pantalonii, dar nu renunţ nici bătut la ridicarea nivelului de glucide din sînge. Aşa că... Mă îmbolnăvesc. După un concediu bun, urmează o perioadă rea. Anal