Numeroase titluri noi, reeditari (unele semnificative), campanii de promovare, coperte variate si atractive. Dupa toate aparentele, o recolta editoriala bogata. Cel putin cantitativ; pentru ca ar fi de discutat despre „miezul“ inchis in cochiliile lucioase si colorate ale cartilor, ar fi necesar sa incercam a aproxima realitatea de dincolo de fictiunea publicitara. In fond, sa vorbim si despre cartea in sine, despre valoarea ei estetica sau (dupa caz) stiintifica, nu doar despre cartea-produs, cartea-marfa, cartea-trambulina.
Si in anul care s-a incheiat (ca si in anii anteriori si, se poate presupune, inca multi ani de acum inainte) traducerile din literatura universala au facut concurenta (loiala) literaturii autohtone.
Poate ca cel mai important eveniment editorial in 2004 a fost noua traducere in limba romana a romanului Don Quijote, datorata lui Sorin Marculescu si publicata la Editura Paralela 45.
Cele citeva mari edituri au coplesit publicul cititor cu o oferta generoasa: sute de carti/traduceri formeaza o biblioteca foarte variata, dar si vizibil inegala valoric. Sa ne gindim, de pilda, la titlurile din „Biblioteca Polirom“: ceea ce i s-ar putea reprosa acestei altminteri prodigioase colectii este lipsa unui criteriu ordonator, o anume ambiguitate in virtutea careia carti de prima mina (trebuie subliniat, cel mai adesea reeditari ale clasicilor literaturii universale), apartinind unor autori precum Faulkner, Canetti, Ernst Jünger, Michel Tournier, Italo Calvino, Daniel Defoe, José Saramago, John Steinbeck sau Umberto Eco (al carui ultim roman, Misterioasa flacara a reginei Loana, pare a fi o carte exceptionala) sint puse alaturi de carti ale unor autori de rangul al doilea – Haruki Murakami, Arturo Pérez-Reverte, Daniel Pennac, Dan Sijie, Jonathan Coe – sau inca mai modesti, insa bucurindu-se de succes, ca iscusita si premiata produc
