Asteptat cu fireasca nerabdare de catre melomanii si specialistii nostri, primul concert sustinut de soprana Angela Gheorghiu la Bucuresti (exceptind aparitia sa in cadrul serii oferite de Placido Domingo in 1994) a fost, pentru foarte multi, un adevarat dar de Craciun. Publicul destul de numeros (desi nu s-au vindut decit jumatate din locurile Salii Palatului, restul fiind invitati si… descurcareti) a fost cucerit de aparitia sa superba (schimbind trei rochii diferite ca stil si culoare), de glasul condus cu abilitate si de respiratia surprinzatoare, de acutul stralucitor si sigur, sustinute de zimbetul larg si fluturarea miinii in semn de prietenie, elemente indispensabile unei vedete care cunoaste bine secretele succesului. Ar fi trebuit sa fie o gala extraordinara, dar… n-a fost, pentru ca programul ales nu a alaturat decit sapte arii de opera (aria Neddei fiind cintata doar pe jumatate…), dar si Mos Craciun, o melodie compusa de sotul ei, Roberto Alagna, precum si citeva secvente celebre, printre care Minuit crétien (parcurs insa intr-un tempo incredibil de rapid, cu alura mai curind de mars); pe de alta parte, au fost destule momente in care a cintat „sub ton“, iar expresivitatea s-a lasat mult asteptata chiar si in Carmen, care nu a avut nimic din temperamentul gitan. (Ce diferenta incredibila fata de ardenta cu care a cintat la prima sa aparitie pe podium, pe cind avea doar 19 ani, sau fata de impresionanta Traviata de la Covent Garden, care a lansat-o cu adevarat in marea cariera!
De ce oare acum totul este calculat, dind senzatia de… contrafacut, de artificial?…) Orchestra Nationala Radio s-a straduit sa rezolve partiturile cu acuratete, dar dirijorul Eugen Kohn a dovedit ca este total lipsit de nerv (ceea ce a determinat o platitudine… desavirsita a discursului orchestral), iar nesiguranta a condus la momente jenante – a „atacat“ o uvertura,
