Steaua este foarte aproape de a-l achizitiona pe atacantul senegalez de 19 ani al lui Poli AEK Timisoara, Gueye Mansour. Prezent pe lista patronului stelist Gigi Becali inca de la sfarsitul turului, numele lui Mansour a revenit in actualitate duminica seara, cand finantatorul din Ghencea l-a sunat pe impresarul jucatorului, Florin Iacob, pentru a-i face o oferta.
"Sunt sanse foarte mari ca Mansour sa ajunga la Steaua, desi este dorit si de Rapid. Oferta Stelei a venit pe fuga, stiti cum este Gigi Becali, vrea sa faca totul repede. M-a sunat duminica seara si a spus ca-l ia pe Mansour, avand in vedere rivalitatea dintre cele doua cluburi.
Mai sunt inca detalii de discutat, n-am vorbit nici macar despre durata contractului, insa este timp pana la finalul perioadei de transferari", a declarat impresarul Florin Iacob. Pretul pe care Steaua il va plati pentru transferul senegalezului este in jur de 300.000 de dolari.
Mansour este cel de-al doilea jucator pe care conducerea Stelei il sufla de sub nas Rapidului, dupa ce giulestenii s-au aflat in discutii cu Banel Niculita, transferat ulterior in Ghencea.
Desi a declarat ca nu-l vrea la Steaua pe Mansour pentru ca este musulman, patronul stelist Gigi Becali a spus ca totul a fost o gluma si ca jucatorul poate sa se roage la cine vrea el daca isi face treaba bine pe teren. Mansour a fost unul dintre cei mai in forma atacanti din Divizia A in turul acestui sezon.
El a reusit sa inscrie cate un gol in poarta marilor echipe din Bucuresti, Steaua, Dinamo si Rapid, toate trei meciurile avand loc pe stadionul din Timisoara.
Fotbalistul cu cinci mame si 28 de frati si surori
Povestea familiei lui Gueye Mansour este cu totul aparte. Tatal sau, in varsta de 80 de ani, are nu mai putin de cinci neveste, situatie legala intr-o tara musulmana precum Senegalul. Asa se f