Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intre realitati si sperante

Publicat in Cuvantul Liber, marți 4 ianuarie 2005 ·

- Social - nr. 1 / 4 Ianuarie, 2005 De Anul Nou, in momentul trecerii de la 2004 la 2005, printre bubuiturile aducand cu atmosfera dintr-un poligon de tragere (unii se refereau la o cantitate de 5.000 de tone de petarde, artificii si pocnitori aduse in tara, altii la echivalentul a trei garnituri de tren, in valoare de peste 5 milioane de euro!), de data aceasta romanii au avut parte de trei mesaje: al presedintelui Traian Basescu, al premierului Calin Popescu Tariceanu si al regelui Mihai I. Scurte, ele au avut acelasi scop: sa mearga la inima cetateanului. Derulate pe fondul tragediei provocate de valul ucigas "tsunami", care a cuprins tari din Asia de sud-est, acestora li s-a alaturat si mesajul Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la liturghia din ziua Anului Nou, precum si al Sanctitatii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea, adresat, de la Vatican, catolicilor, "sa lupte impotriva raului cu armele iubirii". Acelasi gand a dominat, de aceasta data, si Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Dovada ca suferinta celor cumplit loviti si compasiunea fata de familiile asupra carora s-a abatut teribila nenorocire sunt ale unei intregi comunitati mondiale. Groaza nu a fost uitata. Jalea, durerea, suferintele, disperarea si moartea sunt inca pretutindeni. Acum, dupa ce ministrii investiti s-au intors de prin statiunile cu restaurante luxoase, de pe Valea Prahovei si din Poiana Brasov, cu un meniu de 900 de euro pentru o singura noapte, sfidatoare pentru cei care-si duc traiul sarac de pe o zi pe alta, spre care, "surmenati", "extenuati" si "ofiliti" de atata truda, spre care s-au indreptat sa petreaca in grup Revelionul, romanul asteapta "surprizele" care urmeaza. Deoarece, acum, dupa ce am ingropat anul dus, iar colindatorii au urat la ferestre luminate, sanatate gazdelor primitoare, belsug si bunastare, romanului i se pregatesc

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 43 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 30 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 43 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 53 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°