Dupa „un foc de paie?“, cum lansa sintagma dubitativa unul dintre tinerii cineasti prezenti in aprilie 2003 la Clubul Prometheus, si dupa „incremenirea in confuzii“ la Terasa Green Hours in iulie 2004, cred ca invirtirea in jurul propriei cozi ar defini o buna parte din cele petrecute la Clubul LaScena (Calea Calarasi 55), pe data de 3 decembrie 2004. Rezulta un mare handicap sau, invers, cota zero a unei platforme la inceput de An Nou 2005, pentru o comunitate profesionala in cel mai inalt grad pulverizata, intr-un moment in care ar fi de cautat puncte de sprijin, piloni de rezistenta pentru refondarea cinematografiei, intirziata cu 15 ani si poate accesibila acum, sub auspiciile primei guvernari demne de ruptura din 1989.
Toate cele trei evenimente pomenite au fost conferinte de presa virate spre colocvii ad-hoc, cu mult sub nivelul motivatiilor. E vorba mai ales de intilnirea de luna trecuta, la capatul unui an in care n-am vazut pe ecrane nici un nou film de debut, nici un nou lungmetraj al vreunui tinar care sa perpetueze ceea ce am vrut sa numim „al patrulea val regizoral“.
Farmecul discret al fanarii
La capitolul debuturi (lungmetraje de fictiune), au fost in premiera in 2004 numai doua productii (din totalul de unsprezece), plus doua oferte ale altor tineri, pendulind si ele intre ratare si esec previzibil: Italiencele si Milionari de week-end, Camera acunsa si Sindromul Timisoara. Cu atit mai mult, cea mai recenta iesire la rampa a reprezentantilor „valului“ care nu se mai vede, prin petitia la zi privind repartizarea fondurilor dupa al treilea concurs fraudat de la CNC, a aparut pe cit de justificata, pe atit de insuficienta. Asta daca am conveni ca nu numai deturnarile de fonduri erau si sint de judecat, ci si anomaliile structurale, modul insusi de a concepe si practica cinematograful in Romania. Iata si formularea
