- Cultural - nr. 1 / 4 Ianuarie, 2005 Literatura romana nu face exceptie si are si ea un gen privit cel mai adesea de sus, intelegator, ca pe o fatalitate: romanul politist. Un gen care isi are fanii lui, si autori si cititori, dar nu prea are critica, istoria literara ignorand cu detasare fenomenul, neresimtind ca pe o culpa lipsa de atitudine si judecatile ferme, descurajatoare pentru cei care si-au facut din romanul politist biografie literara. E adevarat, nici scriitorii de roman politist nu prea au tinut seama de opinia critica, vazandu-si in continuare de scris, surzi la vocea criticii. Pe de alta parte, romanul politist, considerat, de regula, o intreprindere facila, isi are cititorii sai, e adevarat, cu gusturi literare fara pretentii, care sustin tiraje pe care literatura serioasa nici nu le viseaza. Am spus un cuvant grav _ serioasa _ care nu prea e compatibil cu literatura politista. Fiindca, in general, literatura politista n-a prea tinut cont de trasaturile care sunt definitorii literaturii serioase, cea care aspira la valoare ca la idealul suprem. Literatura politista e mai lejera din perspectiva axiologica, nu emite prea multe pretentii in acest sens. Am putea chiar spune ca literatura politista nu prea are complexe de vreun fel. Literatura romana are o autoare de romane politiste notorie, Rodica Ojog Brasoveanu, care, daca n-a impresionat prin cine stie ce virtuti estetice, a surpins prin usurinta cu care a conceput structuri epice politiste, prin flerul si intuitia feminine. Tentatia romanului politist a atins si cativa autori mureseni, Maria Tereza Socol fiind prima autoare de romane politiste. Ea se afla deja la a doua carte, cu Domnisoara Andreea alias «Domnisoara Zorro» (Editura Tipomur, 2004), dupa Secretul din camera verde, aparut in 2003. Domnisoara Andreea, alias "Domnisoara Zorro", e o carte ce ne arata o autoare care are placerea nar