Asta-vara, Romania era, conform Economist Intelligence Unit (EIU), o tara de nota 5. Cinci cu indulgenta, fiindca rezultatul exact al celor de la EIU era 4,86. Foarte exact, la concurenta si fiscalitate am fost notati cu 4, dar ne-am scos media cu saptele de la stabilitate politica. Ce mai putem spune acum, cand si la asta suntem amenintati cu corigenta?
Orice s-ar zice, Winston Churchill avea dreptate: democratia este un sistem rau, dar toate celelalte sunt si mai rele. Asta permitea nu demult Italiei, unde stabilitatea se masura cu lunile, intre doua alegeri anticipate, sa mearga inainte cu economia. Media de trecere iesea, invers decat la noi, din notele mari la atractivitatea fiscala si concurenta.
In Romania, democratia tine insa mai mult de ambalaj decat de continut. Proiectele importante de la noi nu se realizeaza privat, ci sunt negociate guvernamental - cele mai grase contracte vin de la stat si numai cu statul se fac afaceri ultraprofitabile.
Pe aceasta baza, partidele pot fi confundate usor cu niste asociatii de afaceri - primarii si consilierii, deputatii si senatorii migreaza fara probleme de la o "firma" la alta, aparent rivala. Regruparea alesilor sub umbrela castigatoare nu face decat sa consfinteasca dictatura politicii asupra economiei.
In Romania, profitul pe baza de performanta manageriala este minoritar, iar regula este stoarcerea unor rente, cu ajutorul grupurilor de interese. Insa astfel se incalca niste legi naturale ale economiei, iar natura se razbuna intotdeauna intr-un fel sau altul. Italia merge inainte, fiindca administratia este rupta de politica.
Economia romaneasca sta pe loc pentru ca functionarii nu s-au lamurit inca cine este stapanul. De fapt, echilibrul precar intre rivalii politici poate oferi, in sfarsit, o ocazie. Daca statul, pe fondul unui control politic mai difici
