* Andrei Oişteanu, Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (Editura Polirom, Bucureşti, 2004).

Altfel decît ca un specialist am citit impresionanta enciclopedie a imaginaţiei populare care este cartea lui Andrei Oişteanu, Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004). Am citit-o altfel nu pentru că nu sînt etnolog sau antropolog, ci pentru că ea este din acele lucrări - rare într-o epocă a specializării academice - care are ceva fundamental de spus fiecăruia dintre noi. E un loc comun deja să constatăm că timpurile moderne sînt marcate de "des-fermecarea lumii". Trăim într-o cultură unde concepţia despre lume ca tot animat de o voinţă superioară şi de legi misterioase a făcut loc unei viziuni instrumentale despre lucrurile din jurul nostru. Aceasta este viaţa pe care o cunoaştem noi, locuitorii statului modern, consumatorii de mass-media şi de produse ambalate: pragmatică, rapidă şi ironică. O perspectivă foarte diferită este aceea reconstituită de lucrarea lui Andrei Oişteanu. Mai mult decît un tablou al mitologiei tradiţionale, ea este o încercare de a regăsi sensul unei forme de existenţă. Aceasta, aşa cum ne arată Oişteanu, oscilează între două principii fundamentale. Pe de-o parte, Haosul, dezordinea care supravieţuieşte Creaţiei şi care se răspîndeşte, interstiţial, printre fiinţe şi lucruri, ameninţînd edificiul Cosmosului. Pe de altă parte, avem Ordinea, care ascultă de un model divin şi la a cărei restaurare omul satului participă activ, cu mijloace rituale. Fiecare dintre cele nouă capitole ale cărţii este dedicat identificării uneia dintre scenele pe care se petrece această înfruntare cosmică. Pentru mulţi, nu mă îndoiesc, aici sînt simple basme, bune doar pentru amuzament. Cu toate acestea, dacă urmărim analizele lui Oişteanu vom vedea că ele dezvăluie ceva despre societatea în care circulau ace