Viata politica romaneasca este la ora schimbarii de stil. Si de oameni. Nu neaparat peste tot, dar, pe ici pe colo, prin partile esentiale ale administratiei la nivel inalt, pare sa se intimple ceva.

La originea miscarilor aducatoare de aer proaspat este noul Presedinte al Romaniei. Cu un instinct sigur, omul politic Basescu, odata ajuns la Cotroceni, a lasat pe mai tirziu vizitarea palatului si celelalte placeri asociate functiei. El stie bine ca a cistigat o batalie, mare, dar nu si razboiul.

In consecinta, a ramas in cizme de campanie si a plecat in urmarirea inamicului, care se retrage intr-o oarecare dezordine, "pe pozitii dinainte pregatite". Umbra lui Napoleon care izbeste ostile tarului Rusiei si ale imparatului Austriei dupa marea pacaleala pe care le-a tras-o pe colinele de la Austerlitz, pluteste in aer. Tot ce mai ramine de facut este obtinerea capitularii inamicului!

Un presedinte care nu numai ca nu s-a retras de pe terenul confruntarii politice, dar care isi asuma oficial rolul de strateg al bataliilor ce vor urma, este, desigur, o noutate. Nu in substanta, ci in forma, sau daca doriti, in stil. In realitate, atit Ion Iliescu, cit si Emil Constantinescu au facut acelasi lucru, cita vreme s-au aflat la Cotroceni. Desigur, cu rezultate foarte diferite.

In timp ce primul are si acum controlul asupra instrumentului politic pe care l-a creat si de care s-a servit, PSD, cel de al doilea s-a prabusit politic o data cu structura care i-a refuzat rolul de lider, desi il propulsase la Cotroceni.

Cu alte cuvinte, noutatea angajarii politice a Presedintelui Romaniei nu este nici o noutate, cu exceptia faptului ca Traian Basescu nu se sfieste sa o afirme sa si-o asume public.

Cum ramine, atunci, cu Constitutia? Abordarea Basescu a rolului de presedinte ne apropie si mai mult de ciudatul model