Una din mîndriile româneşti, pe vremea lui Ceauşescu, cu pieţe de desfacere internaţionale, industria textilă este, acum, un domeniu cu succese şi eşecuri controversate. Diminuarea, pînă la dispariţie, a industriei primare neaoşe, face ca societăţile textile româneşti să devină tributare materiei prime străine. Iar profitul, atît pentru patron, cît şi pentru angajaţi, nu este cel scontat. De aceea, investiţiile în retehnologizare sînt minime, iar salariile rămîn mici (salariul mediu fiind în jur de 3.500.000 lei), într-o ramură industrială în care 80% din angajaţi sînt femei, multe din ele întreţinătoare de familie. Cum stau lucrurile Ne explică dl Gheorghe Ştefănescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Industria Textilă, Tricotaje, Confecţii: "Situaţia nu este deloc fericită în branşă, datorită crizei mondiale: piaţa este saturată de produse de toate calităţile şi concurenţa mare. Multe din societăţile noastre nu reuşesc să-i facă faţă, motiv pentru care patronii acceptă comenzi la preţuri foarte scăzute; de aici, manopere şi salarii foarte mici. În România, peste 90% din societăţile în domeniu sînt privatizate. Aceasta nu este, neapărat, o situaţie fericită, din perspectiva angajaţilor: noii patroni nu prea agreează ideea unor sindicate, preferă să aibă muncitori neorganizaţi şi neinformaţi, care să accepte ceea ce li se dă: salariul minim pe economie, de 2.800.000 lei. Din cei 500.000 de angajaţi în industria textilă, cam 350.000-400.000 au salariul minim pe economie. Patronii sînt, în majoritate, străini - nemţi, arabi, italieni. În '89, erau cam 370 de societăţi comerciale în ramura textilă, societăţi mari, proprietate de stat. Era o industrie care mergea foarte bine: avea o piaţă foarte serioasă - SUA, Canada, Europa, Asia mică (Iran, Irak, Afganistan) - îi îmbrăcam pe toţi, de la şiret pînă la bonetă. Cu timpul, aceste fabrici au început să