* Polar Express/ The Polar Express (SUA, 2004), de Robert Zemeckis. Evenimentul cinematografic al Sărbătorilor a fost filmul de animaţie Polar Express, povestea unui băieţel care, tocmai cînd e pe punctul de a-şi pierde credinţa în Moş Crăciun, e invitat să călătorească la Polul Nord într-un tren magic şi să-l cunoască pe Moşul însuşi. L-aţi văzut? Şi v-a plăcut? A reuşit să vă revigoreze relaţia cu copilul din dumneavoastră? Ce impresie v-a lăsat procesul numit "captură de interpretare" - o chestie în care intri om (mai precis actor; mai precis Tom Hanks în şase roluri - nu doar voci, ci roluri jucate în faţa camerei) şi din care ieşi desen animat? Sînteţi de acord cu părerea unuia dintre realizatori că e "ca şi cum ai pune sufletul unei persoane într-un personaj virtual?" Dar copilul din dumneavoastră e de acord? Motivul pentru care-i tot dau înainte cu "copilul din dumneavoastră" este că sînt nervos; copilul din mine, care ar fi trebuit să mă susţină şi să mă inspire în timp ce vă vorbesc despre Polar Express, s-a ascuns undeva de unde refuză să iasă ca să se joace cu noi. E în starea asta de cîteva zile - de cînd ne-am dus la Polar Express. Ciudat. Iar ultimul lui mesaj, dacă l-am înţeles bine, consta dintr-un cuvînt foarte urît despre eroina filmului. Un golan. Nu pot să spun că nu-l înţeleg. De cum am văzut-o pe fetiţa aceea - cea mai entuziastă membră a delegaţiei care călătoreşte la Polul Nord -, am ştiut că e de rău. Băiatul a început să se îndoiască, dar fetiţa asta crede. Mamă, ce-i mai scînteiază ochii de credinţă în Moş Crăciun! E genul care ar pune bombe în numele lui Moş Crăciun. Nici ea, nici conductorul de tren (Hanks), nici vagabondul misterios care călătoreşte pe acoperişul trenului (Hanks), nici Moş Crăciun (Hanks) nu ratează vreo ocazie de a-l împunge şi boscorodi pe erou pentru scepticismul lui. Scepticismul e privit aici ca o infestaţie