În ultimii ani, între România şi Bulgaria pare a fi fost un soi de concurenţă greşit înţeleasă. Fiecare ţară a vrut parcă să ia faţa celeilalte şi, de cîte ori a avut ocazia, fiecare a mai băgat cîte o strîmbă. Au existat divergenţe de opinii spuse cu voce tare, făcute publice. Ne amintim de disputa pe tema amplasării podului peste Dunăre, de şirul nesfîrşit de acuzaţii reciproce aduse în ceea ce priveşte poluarea de o parte sau alta a Dunării, de controversele privind exportul de energie electrică pe care România dorea să-l facă spre Turcia. Ca să nu mai vorbim despre cererile insistente, repetate pînă la plictiseală, pe care Bulgaria le-a făcut pentru a separa procesul de aderare la Uniunea Europeană a celor două ţări. Dincolo de aspectele de notorietate publică, a existat şi un soi de concurenţă într-o zonă aflată în culise. Cele două ţări se luptau discret, cu ocazia unui turneu al unui înalt oficial american sau european, pentru a ocupa locul întîi pe agenda de lucru. O miză destul de balcanică, dar, totuşi, o miză. Cu toate acestea, dincolo de orgoliile politice şi strategice, tehnicienii români au lucrat în multe cazuri foarte bine. Unul dintre negociatorii români în relaţia cu Uniunea Europeană îmi povestea că a colaborat excelent cu omologul său bulgar cu care "complota" pentru a obţine amîndoi cît mai multe concesii de la negociatorii europeni. De fapt, cursa către Uniunea Europeană nu este o competiţie cu Bulgaria, ci cu noi înşine. Există multe lucruri pe care România şi Bulgaria le au în comun. Cel puţin din punct de vedere economic. Ambele ţări sînt foarte aproape de finalizarea privatizării. Amîndouă au ajuns aproape în acelaşi timp într-o zonă delicată, privatizarea din domeniul energetic. Şi România, şi Bulgaria au vîndut societăţile de distribuţie a gazelor naturale şi, parţial, companiile de distribuţie a energiei electrice. În ambele ţări n