Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturile astronomice de la ANL Pacurari, socotite cu picioarele

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 8 ianuarie 2005 ·

In pretul caldurii a fost inclusa energia electrica consumata la un bloc vecin, precum si cea consumata de santierul din zona al unei firme private. "Vinovatii vor fi trasi la raspundere", da asigurari Primaria. Administratorul "Termo-Service" a calculat gresit factura la incalzire a locatarilor din blocul ANL din Pacurari. La aceasta concluzie au ajuns angajatii Primariei dupa ce au efectuat un control la "Termo-Service". "Primarul a cerut Directiei Tehnice si Corpului de Control sa verifice modul in care au fost realizate facturile de la blocul ANL din Pacurari. In urma controlului s-a descoperit ca administratorul de zona a calculat gresit consumul de energie termica", a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. Practic, angajatul "Termo-Service" a pus pe listele locatarilor din blocul ANL tot consumul de energie electrica inregistrat de contorul blocului. Astfel, pe factura familiilor din blocul ANL a fost trecut consumul din dependintele comune, lift, casa scarii, inclusiv consumul realizat la un alt bloc, cel de locuinte sociale aflat linga constructia ANL. In plus, exista posibilitatea ca pe facturile locatarilor sa se fi introdus si energia electrica consumata pe santierul din apropierea blocului ANL. "Greseala sesizata a fost ca factura electrica primita de «Termo-Service» nu a fost defalcata pe fiecare consumator. Sumele respective nu aveau ce cauta in factura pentru caldura", a afirmat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. In consecinta, sefii municipalitatii au promis ca facturile vor fi recalculate. Desi nu se stie exact cu cit se vor diminua facturile, familiile care au platit deja isi vor primi o parte din bani inapoi. "Se va demara o ancheta, iar vinovatii vor fi trasi la raspundere si vor fi sanctionati", a explicat Trofor. "Ziarul de Iasi" a prezentat ieri in detaliu situatia familiilor din blocul ANL Pacurari. Acestea au p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum 58 minute
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Meteorologi: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale, până după jumătatea lunii mai

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului. Potrivit Adm

Acord pentru mineralele din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție”

HotNews acum o ora
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum 23 minute
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 7 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării războiului din Gaza

News.ro acum 3 ore
Hamas doreşte un acord exhaustiv pentru oprirea războiului din Gaza şi schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinieni aflaţi în închisoare în Israel, a afirmat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului pent

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 11 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Noua pastilă minune pentru slăbit are efecte similare cu Ozempic; acţiunile companiei cresc cu 16%

HotNews acum o ora
Pastila experimentală dezvoltată de Eli Lilly, numită orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicamentului injectabil Ozempic în reducerea greutăţii corporale şi a nivelului glicemiei în rândul pacienţilor cu diabet de tip 2, pot

Patru persoane au murit și una a fost rănită după ce o telecabină s-a prăbușit în Italia

Ziua Constanta acum 32 minute
Patru persoane au murit și una a fost rănită joi după-amiaza când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, au anunțat pompierii joi seara pe Telegram, citând un bilanț definitiv, relatează AFP. 'Au fost găsite patru cadavre, în timp ce o a cincea pe

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.150. Marco Rubio, după convorbiri cu Serghei Lavrov: „Pacea este posibilă”

Gandul acum 16 minute
Războiul din Ucraina a intrat vineri, 18 aprilie 2025, în a 1.150-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Secretarul de Stat american Marco Rubio l-a contactat telefonic, joi, pe ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov

Vremea

București
acum

11°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°