POLITIC Dupa doua zile in care umanistii s-au consultat si s-au reunit in forurile decizionale ale partidului, PUR a hotarat sa ramana la guvernare alaturi de Alianta PNL-PD si de UDMR, dar sa renunte la functiile de prefecti. Umanistii au hotarat, de asemenea, sa-si pastreze votul dat la alegerea presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului. Biroul Permanent al PUR a luat hotararea, sambata, ca umanistii sa ramana la guvernare, dar sa renunte la orice post de prefect, din oricare judet. Forul de conducere al umanistilor a adoptat un "Apel la stabilitate", in care isi precizeaza pozitia.
DANA PICIU
SEDINTA. Liderul PUR, Dan Voiculescu a fost mandatat sa asigure de comun acord cu premierul Tariceanu o formula de guvernare stabila si eficienta In documentul adoptat de Biroul Permanent, umanistii arata ca, "in realizarea coalitiei de guvernare, Alianta PNL-PD, asemeni PUR, n-a facut un act imoral, ci o intelegere politica absolut necesara, determinata de nevoia de stabilitate politica in Romania anului 2005". Totodata, ei precizeaza ca semnarea Tratatului de aderare la UE de catre Romania in luna aprilie trebuie sa uneasca toate fortele politice parlamentare si sa fie deasupra "tuturor ambitiilor politice ale unui partid sau altul". "Iata de ce Partidul Umanist considera ca un guvern de esenta democrata si reformista, investit in urma cu doar cateva zile, trebuie lasat sa lucreze in liniste." Umanistii au reafirmat ca participarea lor la guvernare are ca scop principal "stabilitatea politica a tarii, sprijinirea clasei de mijloc si a capitalului autohton". Biroul Permanent l-a mandatat pe liderul PUR, Dan Voiculescu, sa asigure de comun acord cu premierul Calin Popescu Tariceanu o formula de guvernare stabila si eficienta.
REFUZ. In Apelul la stabilitate, umanistii mai arata ca renunta "la orice post de prefect, din oricare judet"