LUMEA ANIMALELOR Cand te lua durerea de spate, aveai probleme de respiratie sau iti batea reumatismul la usa, chemai ursul si pe "stapanul lui". Vietatea te calca in picioare si durerea iti trecea.
COSTIN ANGHEL
Ursii vraci au disparut din Romania. Acum, dansul ursului a fost inlocuit cu dansul omului. Costumat intr-o blana de urs impodobita cu ciucuri si clopotei, omul incearca sa spuna o poveste, una dureroasa, pentru om, dar mai ales pentru urs. Candva, medicina traditionala a romanilor acorda un loc de onoare "Mesterului Urs". Acum totul este poveste. "Nu mai gasesti ursi prin sate. Veneau odata tiganii cu ei, dar sunt ani multi de atunci. Acum ursarii s-au dus prin Florica, in Fundulea, in Calareti, ba chiar si la Chiroi si Dragoiesti", spune Floarea Ichim, o femeie care a apucat sa vada ursii-vraci prin satele din Ialomita. In Fundulea si Calareti, sate din judetul Calarasi, oamenii nu mai stiu sa existe ursari printre ei. In Florica insa, il gasesti pe Nea Baban Ursaruâ. Omul este trecut de 80 de ani. Este bolnav si se simte singur fara urs. Doar sotia sa, ursareasa si ea, si un nepot ii sunt aproape.
VREMURILE URSULUI. "Cand mergeam cu ursul, tare bine mai era!", afirma Baban Ursaruâ. In familia lui mai toti au fost ursari, si femei, si barbati. In viziunea batranului, "sa mergi cu ursul era o arta!". Baban si-a petrecut jumatate din viata alaturi de ursi. "Luam ursii de mici, de cand erau pui, niste mogaldete. Ii luam, ii cresteam si mergeam prin tara cu ei", isi aminteste el. Odata luat de la sanul ursoaicei, puiul de urs depindea numai de noii stapani, de ursari. Puiul era dresat pentru "cariera" prin diferite metode, unele presupuneau vorba buna, altele carbuni incinsi si belciuge in nas. "Noi tineam ursii dupa noi oriunde mergeam, erau ca si copiii nostri, maica", spune sotia lui Baban. Cand sunt intrebati despre
