Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegrafice

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 ianuarie 2005 · · · ·

Generalul Badalan, chemat la Cotroceni

Ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a anuntat ieri, la Oradea, ca se va intilni, luni, cu presedintele Traian Basescu si cu seful Statului Major General al Armatei, Eugen Badalan, pentru clarificarea implicarii acestuia din urma in evenimentele din decembrie 1989. Numirea generalului Badalan ca sef al SMG de catre presedintele Ion Iliescu in vara anului trecut a fost puternic contestata de revolutionarii aradeni, care l-au acuzat pe Badalan ca, in timpul evenimentelor din decembrie 1989, fiind maior in Garnizoana Arad, ar fi dat ordine si ar fi participat la reprimarea protestelor. (A.D.)

Schengen taxi

Politistii de frontiera au initiat actiuni in forta in punctele de pe granita de vest. In numai trei zile, aproximativ trei sute de cetateni romani au fost intorsi de la granita pentru ca au apelat la ?taximetristi ilegali? care, fara a poseda documentele necesare, le promiteau transportul in state din spatiul Schengen. ?In aceasta perioada au fost descoperiti 44 de astfel de ?transportatori??., declara Serviciul de Relatii Publice din cadrul IGPF. (C.C.)

Stabilitate in Marea Negra

Romania, in calitate de membru NATO si viitor membru UE, este hotarita sa-si asume un rol important in rezolvarea problemelor care tin de Marea Neagra. Declaratia a fost facuta de Traian Basescu ieri, dupa intilnirea presedintelui cu o delegatie de experti ai Congresului american, aflati intr-o vizita de evaluare cu privire la evolutiile politice din zona Marii Neagre. Seful statului a mai spus ca in jurul Marii Negre sint tari pe teritoriul carora exista conflicte ?inghetate?, cum ar fi Azerbaidjan si ?discutia Moldovei cu enclava Transnistria?, iar Romania este dispusa sa-si asume un rol important in democratizarea tarilor din jurul Marii Negre. (A.D.)

Iulian Mincu, decorat de Iliescu

Fost

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute

News.ro acum 55 minute
Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Trump vrea parada militară de ziua lui. Casa Albă neagă informațiile

Mediafax acum o ora
Informațiile referitoare la organizarea unei parade militare pentru aniversarea armatei americaneau apărut inițial în publicația Washington City Paper, raportând că parada ar urma să aibă loc pe 14 iunie. Tot pe 14 iunie este și ziua de naștere a lu

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum 2 ore
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

FOTO & VIDEO! Tragedie la Botoșani. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu

Botosani News acum 3 ore
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa unde locuia. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Românești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au depl

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum 2 ore
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°