AC DE COJOCUL BOLII Grasimea de sarpe veninos amestecata cu miere face bine la vedere. Cel putin asa credeau stramosii nostri.
CATALIN PRUTEANU
Pentru romani, mierea si ceara au fost, timp de mai bine de doua milenii, printre putinele leacuri care au dat cu adevarat rezultate. Aproape ca nu exista boala sau neputinta la care sa nu se foloseasca produsele apicole. La pneumonie se aplicau cataplasme cu frunze de tutun unse cu miere. Pentru "galci cu fierbinteala" se facea gargara cu apa calda cu otet si miere sau cu piatra acra si miere. Constipatia se rezolva cu spalaturi laxative cu apa in care era dizolvata miere. De altfel, mierea se folosea si la fabricarea supozitoarelor.
Buboaiele se vindecau cu o ceapa scobita in care se introduceau ceara si untdelemn. Ceapa se cocea la foc si se punea pe buboi. Hemoroizii se tratau cu pomada de propolis si ulei de masline sau se ungeau cu muguri de plop fierti in ceara cu untura.
AU! Reumatismul si degeraturile se lecuiau cu venin de albine. Albina era prinsa cu o penseta de aripioare si atinsa de piele in locul dureros pana cand, prea enervata de situatie, isi folosea acul. Procedeul se mai repeta de cateva ori cu alte albine mai calme. Dintii stricati si gingiile tumefiate se frecau cu miere, iar pe locurile afectate de pecingine se punea o alifie din usturoi si miere.
Informatiile sunt preluate din volumul "Apicultura in traditia poporului nostru" de Dinu Mares, Editura Ceres, Bucuresti, 1990.
DESCANTECE CU PUTERE Pe cand baba era "primul ajutor" al satului romanesc, copiii care se imbolnaveau de varsat de vant erau unsi pe frunte, pe obraji si pe buze cu miere amestecata cu caline si se spunea descantecul: "Sa fie varsatul/ Dulce/ Ca mierea/ Si rosu/ Ca calinele". Daca se vindecau, pentru a se intrema luau o bautura preparata din felii subtiri de paine prajita, pe
