Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine va fi subprefect

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 10 ianuarie 2005 ·

•Umanistii au renuntat la prefecti, dar nu si la subprefecti •Partidul Democrat are cinci candidati pentru numarul doi ierarhic al judetului •"Nu vreau sa declansez un razboi, vreau sa fiu un prefect dur, dar drept", a declarat Radu Prisacaru, la festivitatea de numire in functia de prefect •Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a atras atentia asupra faptului ca schimbarile sefilor institutiilor deconcentrate trebuie facute in limitele legii •Senatorul Dan Carlan a aratat ca doreste schimbarea lui Tudor Leonte din functia de secretar general al prefecturii •Acesta este inalt functionar public si si-a castigat functia in urma unui concurs

In urma cu doua zile, Biroul Permanent al Partidului Umanist din Romania a decis sa renunte la orice pretentii pe care le-a ridicat initial pentru functiile de prefect. Totusi, aceasta decizie nu a facut referire si la eventualele functii de subprefect puse in joc de formatiunile politice aflate la guvernare. In aceste conditii, sansele democratilor de a obtine un post de conducere in administratia judeteana au crescut in mod considerabil. Astfel, dupa ce Dan Constantin Vasiliu a prins un post in Executiv, pentru locul de subprefect se bat cinci membri ai filialei iesene a Partidului Democrat. "N-am inteles care sunt pretentiile umanistilor, dupa ultimele declaratii. Nu stiu daca doresc sa nu mai aiba deloc reprezentanti in prefecturi sau nu-i mai intereseaza doar postul de prefect. In ceea ce priveste PD, putem vorbi de cinci candidati pentru functia de subprefect al judetului Iasi", a declarat ieri senatorul Dan Carlan, presedinte al organizatiei judetene Iasi a PD. Totusi, umanistii ieseni continua negocierile pentru functia de subprefect. Singurul nominalizat pentru aceasta functie este Nicolae Lupascu. "Maine (n.r. - astazi) se vor desfasura discutii pentru numirea subprefectului la Iasi. S

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 36 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 30 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 35 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°