Stilul lui Basescu este atat de dur si de direct, incat ii poate deruta pana si pe oamenii lui, pana si presa care-l sustine. Nu ma duc pana la interviul de pe vremea lui Ciorbea. Sa ne oprim ceva mai aproape, la declaratia fulminanta de dupa primul tur al alegerilor. Atunci m-a socat violenta cu care actualul presedinte a iesit in fata cu acuzatiile de frauda.

Era evident ca el, in acel moment, nu avea toate firele in mana. Nu putea demonstra frauda, chiar daca simtea sau stia ceva despre asta. Mi s-a parut, atunci, o greseala sa te arunci atat de tare, sa apelezi la Justitie, la fortele de ordine, sa ceri arestari de oameni, avand dovezi atat de firave, de fapt, in mana.

Nu era chiar o cacealma, pentru ca frauda a fost, si inca cum! Era insa un joc psihologic foarte asemanator cu asta. Mi s-a parut atunci un joc periculos ("iresponsabil", mi-a spus un prieten), care-ar fi putut compromite definitiv cauza Aliantei.

Dar iata ca, spre marea mirare a analistilor, cauza n-a fost pierduta, ci dimpotriva. Fara imensa tevatura a lui Basescu din primul tur, fraudarea ar fi mers neabatut mai departe si in turul al doilea. Numai acea intempestiva iesire la rampa, care i-a timorat pe pesedisti, a creat conditiile pentru alegeri corecte si, drept consecinta, pentru victoria presedintelui de azi.

In acest moment, la o scara de 10 ori mai mare, proportionala cu statutul actual, de presedinte, al personajului, se petrece acelasi fenomen, iar el produce aceeasi consternare. Basescu iese iarasi la rampa si, fara nici un ascunzis aparent, isi "deconspira", la cateva zile dupa inscaunare, obiectivele care ar fi trebuit sa ramana cele mai secrete.

Nici un diplomat (as spune chiar: nici un om in toate mintile care joaca un joc politic) nu ar fi procedat astfel. Nimeni, abia instalat intr-o functie, nu incepe prin a-si desemna p