GURMANDUL IN BUCATE
SIMONA CHIRIAC
Daca m-ai fi intrebat acum doua saptamani, la orice ora din zi sau din noapte, ce mancare prefer, nu as fi stat nici o secunda pe ganduri si ti-as fi raspuns: placinta cu dovleac. As fi mancat-o si din priviri, chiar si in gand, daca s-ar fi putut?! Erau nopti in care visam mese intinse, ca in povesti, pline cu placinte. Ma tem ca deja a devenit o obsesie. Nu-i nimic, eu nu sufar. Sunt chiar cat se poate de fericita. Cel putin asa credeam...
Intamplarea a facut ca intr-o dupa-amiaza sa-mi schimb total preferinta. Sa va povestesc cum a fost... Cel putin o data pe saptamana trebuie sa ma duc in vizita la prietena mea. Poate va intrebati de ce. Pe langa alte calitati, gateste foarte bine si pe gustul meu. Spre exemplu, de ziua mea mi-a facut cadoul "suprem". Inchipuiti-va o masa obisnuita de bucatarie (nici prea mare, nici prea mica), plina ochi cu straturi, straturi de placinte cu dovleac. Ma intreb cate a zile a petrecut in bucatarie ca sa ma dea gata? Nu mi-a spus decat atat: "Poftim, sper sa te saturi odata de placinta asta cu dovleac!". Nu am putut refuza aceasta oferta.
Dar sa revin la povestea mea. Era o zi de iarna, asa molatica, precum au cam fost toate la inceput de ianuarie. In drum, nu ma gandeam decat la placinta mea si numai a mea, care cu siguranta ma astepta in bucatarie. Am eu un truc care nu da gres. Cu o zi inainte dau un telefon si intreb, printre altele, asa din intamplare, ce a mai cumparat de la piata. De aceasta data cumparase bostan...
In sfarsit, am ajuns in fata blocului. Am deschis usa cu mare atentie, si apoi mi-am varat doar nasul. Se simte mirosul de placinta sau nu? Nimic. Mai urc un etaj, nimic. Nu disperam, caci mai aveam ceva de urcat pana la etajul trei. Ajung mai sus, parca - parca. Un pic mai sus, se distingea o usoara aroma de mancare. Dar nu era
