FAST-FOOD
SIMONA CHIRIAC
De-a lungul vietii mele m-am intalnit cu multe feluri de pizza: condimentate sau nu, pufoase, crocante, cu fructe, cu peste, vegetariene, iar lista ar putea continua poate la nesfarsit. Insa nu am intalnit niciodata una care sa-mi displaca sincer. Probabil ca si ele ma plac la fel de mult, altfel nu-mi explic aceasta dragoste la prima vedere. Ce sa fac? Probabil ca m-am nascut pentru a manca pizza, asa cum altii ar manca toata viata cartofi prajiti.
Ce s-ar fi intamplat insa daca m-as fi nascut in vremea Egiptului antic, acum 5.000 de ani sa zicem? As fi vazut stralucirea piramidelor si m-as fi inchinat lui Amon. Dar tot as fi mancat pizza. Vi se pare de neinchipuit? Nu e chiar asa de greu. Herodot povestea ca se organiza o masa speciala cu ocazia zilei de nastere a faraonului. Si ce credeti ca se servea? O paine presarata cu diverse ierburi, semanand destul de mult cu o pizza crocanta din zilele noastre. Asa ca as fi fost si atunci in elementul meu.
Cuvantul pizza a fost inventat de romani. "Picea" desemna rumenirea painii intr-un cuptor. Dar italienii au inceput sa foloseasca reteta pe scara larga, devenind mancarea lor de baza. Ei foloseau faina alba, ulei de masline, untura, branza si ierburi. Cea mai buna branza mozzarella se facea din lapte de bizon.
Totusi, de abia in 1889, la Napole, Raffaele Esposito a creat prima pizza, a carei forma si compozitie s-au pastrat pana in ziua de astazi. Totul a pornit de la vizita Printesei Margherita de Savoia. In cinstea ei, Raffaele a creat ceva special, pe un aluat rotund de paine presarand busuioc, rosii si mozzarella, care sa aminteasca de culorile steagului Italiei (rosu, verde si alb). Aceasta s-a numit Margherita si, oriunde veti merge, o veti putea comanda. Toate sunt bune si frumoase. Numai ca astazi suntem de cele mai multe ori pusi in fata
